Sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din România au scăzut în luna ianuarie cu 0,4%, respectiv cu 2,3% comparativ cu perioada similară din 2013, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, sosirile au ajuns la 425.000, iar înnoptările la 840.000. În plus, a fost consemnată o scădere cu 1,8% a numărului de turişti străini care au venit la noi în ţară, comparativ cu luna ianuarie de anul trecut, ajungând la 453.300 de străini. De asemenea, a scăzut şi numărul românilor care au plecat în străinătate în luna ianuarie comparativ cu perioada similară a anului trecut. Scăderea a fost de 0,3%, ajungând la 876.800 de români. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de români pentru plecările în străinătate, reprezentând 79,1% din numărul total de plecări.
Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismului Românesc (FPTR), estimează că lucrurile se vor îmbunătăţi anul acesta în turism deoarece este un an electoral şi vor fi mai mulţi bani pe piaţă.
“La sfârşitul lui 2013, când de revelion am avut cele mai mari încasări din ultimii ani, începutul lui 2014 m-a prins optimist, însă din cauza lipsei zăpezii, hotelierii au înregistrat pierderi foarte mari, de circa 60% comparativ cu perioada similară a anului trecut. La începutul anului eram optimist deoarece în anii electorali sunt mai mulţi bani pe piaţă, iar turismul merge mai bine. După pierderile suferite din cauza lipsei zăpezii, acum pot spune că aş fi fericit dacă anul acesta vom obţine aceleaşi rezultate ca şi anul trecut”, ne-a explicat Dragoş Răducan.
Românii sunt baza turismului
Majoritatea celor care au sosit şi au înnoptat în structurile de primire turistică din ţară au fost români, în jur de 80%, restul fiind străini. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (81,9% din total turişti străini), iar din aceştia 79% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (34,9%), Bulgaria (28,5%), Germania (7,3%), Italia (6,8%), Polonia (4,3%) şi Austria (3,5%).
Sosirile în hoteluri deţin în luna ianuarie o pondere de 73,7% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Faţă de luna ianuarie 2013, sosirile în hoteluri în luna ianuarie 2014 sunt în creştere cu 0,4%. Durata medie a şederii în luna ianuarie 2014 a fost de două zile la turiştii români, în timp ce la turiştii străini a fost de 2,1 zile. Gradul de ocupare a structurilor de cazare în ianuarie a fost de 15,7%, în scădere cu 0,8 puncte procentuale faţă de luna ianuarie 2013. Hotelurile au fost ocupate în proporţie de 19,1%, iar pensiunile în proporţie de 11,8%.