x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Lira turcească, la un minim istoric față de dolar

Lira turcească, la un minim istoric față de dolar

07 Mai 2020   •   23:30
Lira turcească, la un minim istoric față de dolar

Lira a scăzut joi până la 7,49 dolari, sub recordul său anterior de 7,236 atins în timpul crizei valutare a Turciei din august 2018, relatează CNBC.

Moneda se află sub presiunea crescândă a inflației în creștere, a șomajului și a creșterii economice lente, dar și al celui mai mare număr de cazuri de coronavirus din regiunea Orientului Mijlociu. Banca centrală a Turciei a scos milioane de dolari din rezerve pentru a susține lira iar marți a anunțat noi restricții menite să prevină speculațiile.

În urmă cu doi ani, un dolar valora aproximativ 4 lire.

Economia Turciei era deja sub presiune înainte de pandemie. Acum, după aproape doi ani de scădere a lirei, de datorii ridicate și rezerve străine care dispar rapid, țara cu 82 de milioane de locuitori se află într-o situație deosebit de delicată pentru a face față unei pandemii. Rata șomajului său era aproape 14% în ianuarie, înainte ca economia să simtă impactul coronavirusului, iar industria turistică urmează să fie puternic lovită în viitorul apropiat.

Turcia a raportat miercuri 129.491 de cazuri de coronavirus și 3.520 de decese.

Președintele Recep Tayyip Erdogan, la mijlocul lunii aprilie, a respins categoric orice sugestie de a primi ajutor din partea Fondului Monetar Internațional, o decizie pe care un analist principal al piețelor emergente numit-o „idioată” într-un moment în care economiștii spun că Turcia nu are resursele economice și fiscale necesare pentru a rezista la o asemenea criză.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: lira turceasca