Criza din turismul romanesc de pe Litoral a fost provocata de autoritatile centrale, respectiv Ministerul Mediului si Autoritatea Nationala pentru Turism, acuza hotelierii si agentii de turism.
Actele normative care au avut ca rezultat inchirierea Litoralului de catre unele firme care nu au nimic in comun cu turismul au fost initiate si realizate de Sulfina Barbu, ministrul Mediului, si de presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism, Ovidiu Iuliu Marian. "Am participat la cele doua-trei intalniri de la Ministerul Mediului, in care s-a discutat prevederile ordonantei pentru inchirierea plajei. De unele propuneri ale noastre s-a tinut cont, de altele nu. Nu puteam eu sa hotarasc ce se intampla mai departe", a explicat Ovidiu Marian. Situatia dezastruoasa de pe Litoral este urmarea Ordonantei de Urgenta nr. 19/2006, cu privire la utilizarea plajei Marii Negre si controlul activitatilor desfasurate pe plaje, si HG 241/2006, privind aprobarea inchirierii plajei Marii Negre, proprietate publica a statului, aflata in administrarea Administratiei Nationale Apele Romane. Rezultatul celor doua acte normative: plajele au ajuns in administrarea unor societati care nu au legatura cu turismul. In plin sezon estival mizeria de pe Litoral a alugat nu numai turisti straini, ci si pe cei romani, gradul de ocupare scazand la 30%-35%. ILEGAL. Desi suntem la sfarsitul lunii iunie, operatorii de plaja nu au solicitat eliberarea autorizatiei turistice, iar responsabilii cu controlul din cadrul ANT nu au realizat nici un control, nu au dat nici o ameda. Conform legii, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000-20.000 de lei desfasurarea de activitati turistice pe plaja de catre agentii economici fara a detine autorizatie turistica.Citește pe Antena3.ro
"Cred ca toti jucatorii de pe aceasta piata au avut contributie la aceasta situatie. E inutila cautarea unui vinovat, trebuie gasita o solutie. Aceasta trebuie sa vina din partea celor care gestioneaza situatia, dupa firesti consultari cu partile implicate" - Ovidiu Marian, presedintele ANT
HOTELIERII SI AVIARA
|
Cand toti hotelierii de pe Litoral se plang ca au fost reziliate foarte multe contracte sau rezervari vandute anul trecut catre diferiti operatori din turism, conducerea ANT da vina pe inundatii si pe gripa aviara. Faptul ca pe Litoral sunt cu 60% mai putini turisti decat in perioada similara a anului trecut este urmarea mediatizarii unor evenimente nefericite. "In ceea ce priveste turistii romani, acestia e posibil sa fie in numar mai mic, din cauza supramediatizarii gripei aviare si a inundatiilor", a declarat Ovidiu Marian. Acesta spera ca de acum inainte vor veni mai multi turisti pe Litoral, iar concluzia privind perioada estivala o vom putea trage la sfarsitul sezonului.
|