Nemulţumită de faptul că hotelierii de pe Litoral şi-au închis unităţile după evenimentele organizate la 1 Mai, Elena Udrea, ministrul Turismului, vrea să realizeze o lege prin care să introducă obligativitatea deschiderii hotelurilor la data de 15 mai.
"Lucrăm la o lege a turismului, pe care vrem să o ducem în Parlament până la 1 iulie. Prin această lege vom deveni nepopulari pentru operatorii din turism. Vor fi multe sancţiuni pentru hotelierii care nu deschid unităţile la 15 mai, precum şi amenzi mai mari pentru cei care nu îşi respectă obligaţiile faţă de turişti", a spus Udrea.
"Companiile şi instituţiile au cumpărat deja 20.000 de tichete de vacanţă", a declarat Elena Udrea. Aceasta a adăugat că singura problemă legată de tichete o reprezintă comisioanele pe care vor să le perceapă agenţiile şi firmele emitente. "Nu e corect ca statul să renunţe la taxe şi impozite, iar cei care produc aceste tichete să perceapă comisioane foarte mari.
Nu trebuie să câştigăm din comisioane cât mai mari şi volume cât mai mici", a spus Udrea. Ea a afirmat că Legea privind tichetele de vacanţă, aflată în dezbatere în Camera Deputaţilor, va suferi o modificare, în sensul limitării comisionului care va fi perceput de firmele emitente. Limita comisionului impus deja agenţiilor de turism este de 10% din valoarea unui tichet de vacanţă. Surse din piaţa agenţiilor de turism au declarat că propunerea de limitare a comisionului firmelor emitente de tichete este de 2%.
Citește pe Antena3.ro