x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Lucrul de la distanță, o opţiune pe termen lung

Lucrul de la distanță, o opţiune pe termen lung

de Adrian Stoica    |    13 Oct 2020   •   10:59
Lucrul de la distanță, o opţiune pe termen lung

Majoritatea companiilor (80%) participante la sondajul global PwC ”The future of remote work” arată că adoptarea lucrului la distanță este noua normă pe piața muncii, iar peste 53% spun că au creat și implementat deja o politică în acest sens. Din restul de 47%, mai mult de jumătate anticipează că vor îmbunătăți sau implementa o politică de muncă de la distanță până la sfârșitul anului 2020. Sondajul a fost realizat în rândul a peste 300 de companii la nivel global.

Principalele trei priorități în conceperea politicilor de adoptare a muncii la distanță sunt sănătatea și siguranța angajaților, menționată de 70% dintre respondenți, îmbunătățirea experienței angajaților (65%) și atragerea și reținerea talentelor cheie (60%). 

”Lucrul la distanță a devenit o parte esențială a noii normalități, companiile fiind forțate în multe cazuri să se adapteze pentru a-și putea continua activitatea. Temerile inițiale că productivitatea muncii va scădea au fost infirmate după primele luni de pandemie, însă rămâne de văzut dacă tendința se păstrează pe termen mediu și lung. Mulți angajați au început să resimtă negativ lipsa interacțiunii directe cu partenerii și colegii și să-și dorească o revenire la birou. În orice caz, lucrul de la distanță va fi o opțiune pe termen lung și cele mai multe companii vor continua să o aplice”, spune Daniel Anghel, Partener, Liderul serviciilor fiscale și juridice PwC România.


Pe măsură ce restricțiile locale s-au relaxat, majoritatea companiilor au permis accesul angajaților la birou, în anumite condiții și respectând normele de siguranță și sănătate. Cu toate acestea, 45% dintre companii nu vor solicita angajaților întoarcerea la birou, iar 21% anticipează o abordare hibridă în munca la distanță și lucrul la birou.

×