x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Mai mulţi bani pe plimbare, mai puţini pentru mâncare

Mai mulţi bani pe plimbare, mai puţini pentru mâncare

de Dan Straut    |    14 Feb 2020   •   10:05
Mai mulţi bani pe plimbare, mai puţini pentru mâncare

Din fiecare sută de lei cheltuită, românii alocă mai mult pentru combustibili şi mai puţin pentru mâncare. Acest comportament de consum este astăzi radical diferit faţă de cel din anul crizei (2009), când cheltuielile pentru mâncare erau mult mai mari, în timp ce pentru carburanţi erau mai mici. Ponderea alimentelor în coşul de consum - după care se calculează inflaţia - a scăzut de la 37,4% în 2009 la 31,3% în 2020, arată seriile de date statistice analizate de Jurnalul.

Datele raportate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS) referitor la inflaţia din prima lună a anului 2020 au relevat şi noua structură a coşului de consum, din care reiese, în primul rând, că mărfurile nealimentare şi serviciile au dobândit ponderi mai mari faţă de 2009, în detrimentul produselor alimentare. Cota mărfurilor nealimentare a crescut de la 44,2% în 2009 la 48,3% în 2020, iar a serviciilor - de la 18,3% la 20,3%.

 

Energia urcă în top, alimentele coboară

 

Cele mai mari ponderi în topul componentelor din coşul inflaţiei sunt deţinute, în anul 2020, de combustibili (8,85%, faţă de 7,57% în 2009) şi de utilităţile locuinţei (energie electrică + termoficare + gaze, cu 8,47%). Tot în partea de sus a clasamentului se mai regăsesc articolele de igienă (6,6% faţă de 6,5% în 2009), ţigările (6,6% faţă de 5,2%) şi cheltuielile cu poştă & comunicaţii (5,4% faţă de 6,9%). Carnea, în schimb, a pierdut din cota deţinută în coşul de consum, de la 9,3% în 2009 la 7,6% în 2020. La fel au scăzut şi ponderea laptelui, de la 5,4% la 4,9%, şi cea a pâinii - de la 5,5% la 4,1%.

Per ansamblu, fiecare sută de lei din bugetul de familie este cheltuită astfel: 48,4 lei pe produse nealimentare, 31,3 lei pe mâncare și 20,3 lei pentru servicii, acestea fiind și ponderile după care se calculează inflația din fiecare lună a anului 2020.

„Ponderile utilizate pentru calculul indicelui prețurilor de consum (IPC) sunt obţinute din Ancheta Bugetelor de Familie şi rezultă din structura cheltuielilor medii lunare efectuate de o gospodărie pentru cumpărarea bunurilor şi pentru plata serviciilor necesare satisfacerii nevoilor de trai. Anual se analizează și se actualizează structura cheltuielilor efectuate de populaţie. Astfel, începând din ianuarie 2020, în calculul IPC se utilizează ponderile rezultate din structura cheltuielilor medii efectuate de o gospodărie în anul 2018”, menționează INS la capitolul „precizări metodologice”.

Inflaţia a scăzut la 3,6%

Preţurile de consum au crescut cu 0,4% în luna ianuarie 2020, comparativ cu decembrie 2019 și cu 3,6%, comparativ cu ianuarie 2018, arată datele comunicate ieri de INS. În ianuarie au fost consemnate scumpiri de 0,9% la alimente, creșteri de 0,43% ale tarifelor pentru servicii și majorări de prețuri de 0,09% la mărfurile nealimentare. Față de ianuarie 2019, în ianuarie 2020 s-au scumpit, în medie, alimentele cu 4,75%, mărfurile nealimentare cu 2,68%, iar tarifele pentru servicii au crescut, în medie, cu 4,01%.

Pentru educaţie, românii alocă sume tot mai mici, pentru ţigări, sume tot mai mari, iar pentru cafea şi alcool cheltuielile au rămas constante în ultimii ani.

 

×