x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Marcel Boloș avertizează: Termenul limită pentru plata facturilor prin intermediul cardului de energie

Marcel Boloș avertizează: Termenul limită pentru plata facturilor prin intermediul cardului de energie

de Redacția Jurnalul    |    03 Mai 2023   •   10:15
Marcel Boloș avertizează: Termenul limită pentru plata facturilor prin intermediul cardului de energie
Sursa foto: mfe.gov.ro/

Beneficiarii cardurilor de energie trebuie să știe că există o dată limită până la care pot fi folosite pentru plata facturilor.

În intervalul 20 februarie-26 aprilie 2023, peste 2 milioane de oameni și-au achitat facturile la utilități cu ajutorul cadrului. Valoarea plăților a fost de 464 milioane lei, potrivit datelor Ministerul Investiţiilor şi proiectelor europene (MIPE). Cele mai multe plăți s-au efectuat în București, Iași, Suceava, Bacău și Prahova.

Circa 2,1 milioane de români au primit cardul de energie. Dintre aceștia, 15.600 l-au folosit pentru achiziția lemnelor de foc. Valoarea plăților s-a ridicat la 10,5 milioane de lei. 

Totoată, au fost trimise 223.000 de cereri de plată online. Valoarea plăților procesate s-a ridicat la 25,4 milioane lei. Plățile efectuate prin intermediul poștașilor la domiciliul beneficiarilor au fost de 482.200 de lei. Valoarea acestora a fost de 82,9 milioane lei.

Au mai rămas două luni pentru plata facturilor

"Sunt deja două luni de când am început implementarea programului de sprijin pentru plata facturilor la energie și am atins pragul de două milioane de familii care au achitat facturi din sumele virate pe carduri.

Mai mult de o treime din beneficiari au făcut plăți fără să se deplaseze de la domiciliu în acest scop, fie pentru că au folosit platforma online de plată oferită de Poșta Română, fie pentru că au solicitat factorul poștal la domiciliu și au achitat cu sprijinul acestuia.

Faptul că au existat aceste trei variante de plată, dintre care două permit plata de acasă, este cu adevărat o reușită.

Reamintesc tuturor posesorilor de carduri de energie că mai au la dispoziție două luni pentru a utiliza banii aferenți primei tranșe.

De asemenea, pentru a extinde și simplifica sprijinul acordat, am finalizat proiectul de act normativ prin care se prevede compensarea prețului pentru mai multe tipuri de energie decât cele prevăzute acum: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor.

Mai mult, avem în plan să permitem și achitarea de facturi mai vechi și să extindem termenul până la februarie 2022", a explicat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, potrivit antena3CNN.

Peste 4 milioane de români beneficiază de cardurile de energie. Bugetul total alocat este de 2,8 miliarde de lei.

Ajutorul se acordă în două tranșe, de 700 de lei fiecare, și poate fi utilizat pentru plățile la electricitate, gaze, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Plățile pentru facturi se pot realiza în următoarele perioade:

Tranșa I – valoare de 700 de lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;

Tranșa II – valoare de 700 de lei, în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.

Cardurile alocate ambelor tranșe se pot folosi până la 27 decembrie 2023 inclusiv, sprijinul neputând fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut.

Cum se face plata cu cardul de energie

Banii de pe cardul de energie nu se pot retrage, cardul nu poate fi vândut sau donat.

Există trei modalități de plată: cu ajutorul postașului, la oficiul poştal sau online pe site-ul Poștei Române.

1. La orice subunitate a Poștei Române sau la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.

2. Se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari).

3. Se primește dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/plăților efectuate și furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata.

 

×
Subiecte în articol: card energie Marcel Boloș facturi