x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Mediu - Comisia Europeană a aprobat taxa auto

Mediu - Comisia Europeană a aprobat taxa auto

de Elena Stan    |    28 Mar 2008   •   00:00

Comisia Europeană a acceptat noua modalitate de calcul a taxei auto, care ţine cont de emisiile poluante, astfel încât valoarea taxei scade cu cât maşina este mai veche. În acest sens, la taxarea maşinilor Euro 4 şi Euro 3 sunt luate în considerare emisiile de CO2, iar pentru autovehicule noi, cu o durată lungă de folosire, sunt plătite sume mai mari decât pentru maşinile vechi.

Comisia Europeană a acceptat noua modalitate de calcul a taxei auto, care ţine cont de emisiile poluante, astfel încât valoarea taxei scade cu cât maşina este mai veche. În acest sens, la taxarea maşinilor Euro 4 şi Euro 3 sunt luate în considerare emisiile de CO2, iar pentru autovehicule noi, cu o durată lungă de folosire, sunt plătite sume mai mari decât pentru maşinile vechi. Valoarea taxei va fi redusă comparativ cu propunerea avansată în luna ianuarie. “Este păstrat principiul conform căruia pentru o maşină nouă care poluează mai mult în timp trebuie achitată o taxă mai mare, aceasta contând însă mai puţin, deoarece criteriul principal de calcul sunt emisiile poluante, iar valorile sunt în scădere comparativ cu cifrele avansate în luna ianuarie. Răspunsul Comisiei Europene la noua taxă auto este favorabil în cea mai mare parte, iar în prezent se lucrează la adaptări de ultim moment ale procentelor de creştere a taxei de la o treaptă la alta”, au declarat surse ministeriale, citate de Mediafax.

 

 

 

PROBLEME. Emisiile de CO2 vor fi luate în calcul şi pentru maşinile Euro 3 care au inclus acest indicator în cartea tehnică şi pentru cele care nu au. Proprietarii maşinilor care nu au inclus acest indicator în cartea tehnică vor putea opta între a evalua gradul emisiilor poluante la Registrul Auto Român, ceea ce va implica însă cheltuieli suplimentare, sau a accepta impozitarea în funcţie de celelalte emisii de poluanţi. Noua variantă privind taxa auto va fi prezentată, probabil, pentru o primă lectură în şedinţa de săptămâna viitoare a Guvernului, care va avea loc luni, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

×
Subiecte în articol: economic