x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Metroul de Drumul Taberei, doar o afacere imobiliară

Metroul de Drumul Taberei, doar o afacere imobiliară

de Dan Straut    |    20 Oct 2020   •   11:54
Metroul de Drumul Taberei, doar o afacere imobiliară

În zonele deservite de noua Magistrală 5 a metroului bucureștean, după o lună de la pornirea circulației pe ruta Eroilor - Râul Doamnei, au crescut atât prețurile locuințelor, cât și chiriile cerute de proprietari, arată datele analizate de Jurnalul. La vânzare, prețurile au crescut cu până la 20% față de data pornirii (15 septembrie), dar chiriile sunt acum și cu peste 25% mai mari. Chiar dacă această perioadă se suprapune cu începerea anului universitar și, de obicei, acum se umflă prețurile imobiliare, în 2020 influențele sunt reduse, cursurile demarând online.

 

La jumătatea lunii trecute, când oficialii inaugurau noul tronson de metrou, prețurile apartamentelor de 2-3 camere din zona Drumul Taberei oscilau între 850 euro/mp la Râul Doamnei și 1.300 euro/mp la Academia Militară, potrivit anunțurilor de specialitate pe care le-am stocat pentru comparațiile ulterioare. În zona cea mai căutată (Orizont-Favorit-Moghioroș), prețurile cerute de proprietari la vânzare oscilau între 1.100 și 1.250 euro/mp. Acum, după doar o lună, prețul minim a urcat la 950 euro/mp, iar maximele se apropie de 1.400 euro/mp, cu peste 1.300 euro/mp în zona cea mai căutată. Practic, la prețurile din septembrie s-au adăugat aproximativ 100 de euro pe metrul pătrat, principalul pretext invocat de proprietari fiind apropierea de metrou.

 

Studenți mai puțini, chirii mai mari

 

În cazul chiriilor, creșterile sunt mult mai intense. Media lunară - tot la apartamente - a oscilat, în septembrie, între 190 de euro (Râul Doamnei) și 250 de euro (Moghioroș, Tudor Vladimirescu), dar acum a urcat spre 300 de euro, majorările fiind de peste 20% în aproape toate zonele/stațiile de pe traseul noului metrou. Practic, la chirie s-au adăugat aproximativ 50 de euro în această arie.

„Am putea spune că s-au alăturat doi factori, pornirea metroului și anul universitar. Dar să știți că în alte zone prețurile și chiriile au stagnat sau chiar au scăzut, pentru că în multe facultăți cursurile au demarat online, deci studenții nu au mai venit în număr atât de mare”, a declarat, pentru Jurnalul, consultantul imobiliar Radu Zilișteanu. El a precizat că de fiecare dată când s-au deschis tronsoane sau stații noi de metrou prețurile și chiriile din acele zone au crescut, dar numai temporar și în proporții destul de reduse.

 

Doar o afacere imobiliară

 

Argumentul apropierii metroului, invocat de proprietari pentru a cere mai mulți bani la vânzare sau pentru chirie, se dovedește a fi, deocamdată, doar un pretext fără acoperire. Cele mai recente date publicate de Metrorex arată că trenurile circulă aproape goale pe noul tronson sau, în orice caz, au un grad de ocupare la cel mult un sfert din ale celorlalte. Concret, în timp ce spre Drumul Taberei circulă aproximativ 1.400 de călători pe zi, pe celălalt tronson - Eroilor-Preciziei - media zilnică depășește 8.400 de călători.

 

Este firească impulsionarea pieței imobiliare pe fondul pornirii metroului din Drumul Taberei. În alte zone, prețurile sunt în scădere chiar dacă a început anul universitar.

Radu Zilișteanu, consultant imobiliar

 

 

×