x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie MFP: Tratamentul anti-Covid a dublat deficitul

MFP: Tratamentul anti-Covid a dublat deficitul

de Valentin Gros    |    29 Oct 2020   •   07:42
MFP: Tratamentul anti-Covid a dublat deficitul

Guvernul ne spune că sumele „lăsate în economie” pentru combaterea crizei au generat mai mult de jumătate din deficitul bugetar. Mediul de afaceri nu dă semne însă că ar fi beneficiat de mare ajutor, managerii din majoritatea domeniilor de activitate estimând o scădere a producției și a numărului de angajați în viitorul apropiat. În același timp, statul a investit în obiective practic inutile în contextul măsurilor de lockdown.

„Sume în valoare de 37,12 miliarde de lei (3,51% din PIB) au fost lăsate în mediul economic prin facilitățile fiscale, investiții și cheltuieli excepționale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de Covid-19”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), cu privire la execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni din 2020.

Deficitul bugetar total pe această perioadă se ridică la 67,27 miliarde de lei, reprezentând 6,36% din Produsul Intern Brut (PIB). Astfel, rezultă o diferență de circa 30 miliarde de lei, care nu este cauzată de pandemie, ci de creșterea substanțială a cheltuielilor la celelalte capitole bugetare. Pe baza acestor date, putem spune că dacă nu ar fi izbucnit pandemia, am fi avut un nivel de 2,85% din PIB, cu numai 0,15 puncte procentuale sub pragul de deficit excesiv prevăzut de normele europene. Și cu 0,3 pp mai mare decât cel înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut, care a fost de 2,55% din PIB.

 

Mediul de business, pesimist

Cele 37 de miliarde de lei nu par să fi ajutat prea mult mediul privat, după cum arată ancheta de conjunctură din luna octombrie 2020, efectuată de Institutul Național de Statistică (INS). Referitor la numărul de salariaţi din producția industrială, cercetarea indică, pentru următoarele trei luni, o scădere moderată (-7%), pe fondul unui sold conjunctural de asemenea negativ (-4%) la volumul producției. În construcții, managerii estimează declinuri, atât la numărul de salariați (sold conjunctural -6%), cât și la volumul producției (-17%). Nici serviciile nu se prezintă mai bine, acest sector având solduri conjuncturale de -16% la numărul de salariați și -9% la cifra de afaceri. Soldul conjunctural procentual indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen, și nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii indicatorilor. Acesta este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă, precizează INS.

 

Cu toate problemele, veniturile la buget au scăzut cu doar 0,4% în primele nouă luni ale anului, față de aceeași perioadă din 2019. Investițiile au crescut, mediul de afaceri luptă să performeze. Îngrijorătoare sunt rezultatele anchetei INS, toate sectoarele în afară de comerț având solduri conjuncturale negative.

Cristian Pârvan, președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM)

 

Săli de sport și cămine culturale în vremuri de pandemie

Statul a finalizat anul acesta o serie de investiții, necesare pentru comunități în vremuri normale, dar mai puțin utile în contextul pandemiei și a măsurilor de lockdown. Pe site-ul Companiei Naționale de Investiții (CNI) regăsim, printre altele, o sală cu tribună de 180 de locuri în satul Brăiești (județul Suceava), construită cu 7,5 milioane de lei și un cămin cultural în Corni (Botoșani), realizat cu 2,6 milioane de lei. CNI mai anunță un bazin didactic de înot în Găiești, Dâmbovița (7,4 milioane de lei) și alte două săli de sport în Voșlăbeni (Harghita) și Chinteni (Cluj) ambele construite cu investiții de câte 4,5 milioane de lei.

×
Subiecte în articol: Covid-19