x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministerul Agriculturii disponibilizează 3.460 de angajaţi

Ministerul Agriculturii disponibilizează 3.460 de angajaţi

12 Iul 2010   •   00:00

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va disponibiliza 4.463 din cei 13.302 angajaţi, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, potrivit Mediafax.

Astfel, dintre cei 13.302 angajaţi vor rămâne 7.646 posturi finanţate integral de la bugetul de stat şi 2.193 de angajaţi în instituţii publice din subordinea MADR, finanţate din bugete proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.

La direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti vor rămâne 1.255 de persoane dintr-un total de 3.435, câte erau până în prezent, iar la Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie vor fi păstraţi 302 angajaţi, din 854.

Laboratorul Central Fitosanitar va rămâne cu 118 persoane, din 133, iar Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură va avea 4.862 de angajaţi, faţă de 5.402 în prezent.

Personalul Agenţiei Domeniilor Statului va scădea cu 80, la 246 de persoane, iar Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură va rămâne cu 97 de angajaţi, din 155.

Dacă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit are 1.613 angajaţi în prezent, numărul acestora se va reduce la 1.453 în urma restructurărilor.

În schimb, aparatul propriu al ministerului va creşte de la 483 de persoane la 686, inclusiv cabinetul ministrului şi demnitari, în urma preluării unei părţi din personalul unor agenţii şi instituţii care vor fi desfiinţate sau comasate.

×
Subiecte în articol: economic