x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului desfiinţează şapte din cele 17 birouri externe de promovare turistică

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului desfiinţează şapte din cele 17 birouri externe de promovare turistică

20 Mai 2010   •   00:00

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) va desfiinţa, începând cu data de 1 iunie, şapte din cele 17 birouri de promovare turistică ale României în străinătate, 13 angajaţi urmând să fie disponibilizaţi.

"Aceste măsuri vin pe fondul reducerilor de cheltuieli pe care le face Ministerul Dezvoltării. Criteriul luat în considerare a fost importanţa pieţelor în care îşi desfăşoară activitatea", au declarat agenţiei Mediafax reprezentanţii biroului de presă al MDRT.

Astfel, birourile care vor fi închise sunt cele de la Berlin, Tel Aviv, Chişinău, Bruxelles, Budapesta, Tokyo şi Stockholm.

Totodată, 13 din cei 23 de angajaţi ai birourilor externe de promovare vor fi disponibilizaţi, iar fiecare dintre cele zece oficii care vor fi păstrate va avea un singur angajat.

Vor continua să funcţioneze birourile din Viena, Beijing, Paris, Munchen, Roma, Londra, Varşovia, Moscova, Madrid şi New York.

În total, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va disponibiliza 17% din personal, respectiv 158 de angajaţi din totalul de aproximativ 900.


×
Subiecte în articol: redactie