x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministerul Finanţelor a împrumutat 902,7 de milioane de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor a împrumutat 902,7 de milioane de lei de la bănci

03 Feb 2020   •   16:01
Ministerul Finanţelor a împrumutat 902,7 de milioane de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, luni, 902,7 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu o maturitate reziduală la 140 de luni, la un randament mediu de 4,50% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).


Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 700 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,23 miliarde de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 105 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în luna februarie 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 miliarde de lei, din care 300 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount şi 4,1 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 615 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma este identică cu cea programată pentru luna ianuarie şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Pe 20 februarie este programată o licitaţie pentru certificate de trezorerie cu discount, în valoare de 300 de milioane de lei, pe o perioadă de 364 de zile, data scadenţei fiind la 22 februarie 2021.

De asemenea, Finanţele au programat şi şapte emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4,1 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (615 milioane de lei în total). Emisiunile vor fi de 700 de milioane lei (trei emisiuni), 600 de milioane lei, 500 milioane lei (două emisiuni) şi 400 milioane lei. 

www.agerpres.ro

×