x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministerul Finanţelor ar putea majora accizele pentru combustibili şi tutun din 2011

Ministerul Finanţelor ar putea majora accizele pentru combustibili şi tutun din 2011

07 Dec 2010   •   20:20
Ministerul Finanţelor ar putea majora accizele pentru combustibili şi tutun din 2011

Ministerul Finanţelor ar putea majora accizele pentru combustibili şi pentru tutun de la 1 ianuarie 2011. Acest lucru ar putea conduce la noi creşteri de preţuri pentru aceste produse, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică Codul Fiscal.

Accizele produselor energetice pentru benzina fără plumb vor creşte de la 1 ianuarie cu 15 euro pe tonă, respectiv de la 452 de euro/1.000 litri la 467 euro/1.000 de litri. Pentru motorină, acestea vor urca cu 11 euro pe tonă, de la 347 de euro/1.000 de litri la 358 euro/1.000 de litri.

În nota de fundamentare a proiectului se arată că această majorare s-ar putea vedea anul viitor într-o posibilă creştere a preţurilor de vânzare pentru anumite produse.

Totuşi, accizele pentru băuturile alcoolice vor rămâne neschimbate.

×
Subiecte în articol: acciza