x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministrul Ariton una zice şi alta face cu privatizările

Ministrul Ariton una zice şi alta face cu privatizările

de Daniel Ionaşcu    |    13 Noi 2011   •   21:00
Ministrul Ariton una zice şi alta face cu privatizările

Dupa ce la sfarsitul lunii trecute ministrul Economiei, Ion Ariton, se lauda ca vrea privatizari accelerate, ministerul pe care il conduce a facut exact pe dos si a votat impotriva listarilor la bursa ale Nuclearelectrica si Hidroelectrica.

Vineri, Fondul Proprietatea, care are 9,72% din Nuclearelectrica, a anuntat ca Mi­nisterul Economiei si Comertului a votat in AGA impotriva listarii la bursa a Nuclearelectrica, intrucat asteapta ca strategia de privatizare a companiei sa fie mai intai aprobata de Guvern. "Statul roman a votat impotriva, precizand ca subiectul admiterii la tran­zactionare a Nuclearelectrica la Bursa de Valori Bucuresti va fi reluat in proxima Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor ulterioara aprobarii de catre Guvern a strategiei de privatizare", arata FP intr-un comunicat. Problema este ca Strategia Energetica a Romaniei este tot in gestiunea ministerului in cauza. Din 2007, de cand fostul premier Calin Popescu Tariceanu anunta formarea unui gigant energetic, si pana azi, Strategia a tot fost modificata atat de fostul ministru Adriean Videanu, care voia doi giganti energetici care sa cuprinda si mineritul, cat si de Ariton. Varianta lui Videanu a picat in justitie, la opozitia sindicatelor si Fondului Proprietatea, in vreme ce varianta lui Ariton sustine fuziunile producatorilor de carbune cu termocentralele care utilizeaza aceasta materie prima. La presiunile FMI, acestea vor fi privatizate, iar despre Nuclearelectrica si Hidroelectrica, ministerul a tot anuntat ca vor fi listate pe bursa. Cand a venit insa vorba despre votat, ministerul a facut opusul. In luna septembrie, Ministerul Economiei a votat im­potriva listarii Hidroelectrica, sub pretextul ca ordonanta privind infiintarea Electra si Hidroenergetica era inca in vigoare si ca nu exista o strategie de privatizare a companiei, votata de Guvern.

Ariton l-a demis saptamana trecuta pe Victor Cazana, de la conducerea Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), motivand ritmul lent al pri­vatizarilor.

×
Subiecte în articol: privatizare ion ariton