x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministrul Economiei, somat să repornească Start-Up Nation

Ministrul Economiei, somat să repornească Start-Up Nation

de Diana Scarlat    |    10 Sep 2020   •   13:46
Ministrul Economiei, somat să repornească Start-Up Nation

Guvernul anunță măsuri de redresare economică, dar principalul program de finanțare, destinat ființării de start-up-uri, este blocat. Pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, care gestionează împreună cu Ministerul Economiei Programul Start-Up Nation, se poate vedea cum cele mai recente rapoarte afişează aceleaşi date ca şi anul trecut, prezentate de foștii miniștri Rovana Plumb și Roxana Mînzatu. Peste 350 de asociații și firme din România au depus, ieri, la Ministerul Economiei, o petiție prin care solicită repornirea programelor de finanțare nerambursabilă pentru întreprinderile mici și mijlocii.

 

În ciuda declarațiilor oficiale, venite de la Guvern, economia României nu „duduie”, iar șomajul a atins, deja, cote alarmante. Repornirea programului Start-Up Nation ar fi o soluție imediată și eficientă, pentru a reduce șomajul și a reduce pierderile din economie. Așa consideră și cele 350 de asociații și firme care au semnat petiția depusă, ieri, la Ministerul Economiei. „În ultimele zile am discutat cu zeci de antreprenori. Unii dintre ei mai făceau câte o angajare. Îmi spuneau că la câteva ore după ce publicau un anunț de angajare, se trezeau cu 300-400 de CV-uri și zeci de telefoane și e-mailuri pentru acel anunț. Asta e realitatea din mediul privat, cu foarte mulți șomeri și foarte puține locuri de muncă. Nu e lapte și miere, ca la stat. La ora actuală, conform INS, avem peste 484.000 de șomeri. Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a tot promis programul pentru Start-up-uri, Start-Up Nation, sau Star-Tech Inovation, cum voia să îl redenumească”, spune George Velcea, președintele Asociației Europene a Tinerilor Întreprinzători, unul dintre inițiatorii demersului.

 

Finanțările au rămas neschimbate

Antreprenorii consideră că Ministerul Economiei ar trebui să se implice mai activ în rezolvarea problemei șomerilor și susținerea mediului de afaceri, prin măsurile promise în programul de guvernare și în programul de relansare economică. Pe de altă parte, Ministerul Fondurilor Europene afișează pe site-ul oficial aceleași raportări ca în 2019: s-au finanțat 8.715 start-up-uri, prin programele Diaspora Start-Up, Start-Up Plus şi Start-Up Nation, care au adus 38.400.000 de euro pe an la bugetul statului, doar din locurile de muncă pe care le-au creat. Aceste firme au asigurat locuri de muncă pentru 26.000 de persoane. „1.631 de firme create prin Start-Up Nation în 2017 s-au finanțat tot cu POCU. Oricine va putea consulta lista completă cu cele 8.715 firme finanțate din bani europeni”, anunța Roxana Mînzatu, fostul ministru al Fondurilor Europene, în august 2019.

 

 

Ministrul Economiei a promis că va lansa Programele Comerţ și servicii de piață și Programul de microindustrializare, în anul 2020. Toate aceste programe creau, în fiecare an, zeci de mii de locuri de muncă. Mai ales programul Start-Up Nation, care a creat, în urma a doar două ediții, peste 64.000 de locuri de muncă. Unde sunt programele?

George Velcea, președintele Asociației Europene a Tinerilor Întreprinzători

×