x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Motorina scumpă, gaură la buget de 570 milioane euro

Motorina scumpă, gaură la buget de 570 milioane euro

de Daniela Ivan    |    29 Oct 2015   •   11:19
Motorina scumpă, gaură la buget de 570 milioane euro

Toate TIR-urile care aduc sau duc marfă din România sau cele care tranzitează ţara alimentează în afară, în Bulgaria, Ungaria sau chiar în Austria. La fel şi autocarele care fac transport de persoane în Europa. Statul român pierde anual peste o jumătate de miliard de euro din cauză că menţine preţul la motorină peste cel din ţările din regiune.

Un TIR care alimentează cu 500 de litri de motorină în Bulgaria sau Austria achită la pompă 540 de euro, în Ungaria 560, iar în România 575 de euro. Este limpede că transportatorii care au zeci de autoutilitare nici nu se gândesc să mai ia motorină din România. Reprezentanţii transportatorilor spun că de când a fost introdusă supraacciza, consumul de carburanţi a scăzut cu 18,5%. Cum în România s-au vândut anul trecut 5 miliarde litri de motorină, potrivit Uniunii Transportatorilor Rutieri, înseamnă că pierderea a fost de circa 920 milioane de litri. Această cantitate de motorină ar fi putut fi comercializată în România dacă transportatorii rutieri români, care operează curse internaţionale, ar fi alimentat în ţară şi dacă românii din zonele de frontieră nu şi-ar fi făcut plinul în Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova etc. Asta înseamnă că TIR-urile şi autocarele româneşti bagă motorină de un miliard de euro anual din afara ţării, iar statul pierde 57% din această sumă, cât reprezintă toate taxele la motorină. Adică 570 milioane de euro, anual. Deşi în cifre absolute înregistrăm pierderi, valoric nu stăm aşa de rău pentru că Ministerul de Finanţe calculează rata de schimb pentru plata accizelor la carburanţi într-un mod ingenios la o rată de 4,7380 lei, în loc de 4,4093, rata din prima zi lucrătoare a Băncii Centrale Europene, majorând cu 7,45% valoarea colectată în lei, spun oficiali ai Uniunii Naţionale a Transportatorilor din România. Practic, transportatorii au calculat că acest curs de schimb original, supraacciza de şapte cenţi cu tot cu TVA-ul pe care-l adaugă (TVA de 24% se aplică după calculul accizei) duc la o creştere cu 12,4 eurocenţi a litrului de motorină.

„Alimentăm în afara ţării de câte ori se poate, cam 80%. Noi avem 3,5 milioane de euro costuri cu motorina, deci 80% le dăm în afară. I-am spus şi primului-ministru, cu drag alimentăm în ţară, dar trebuie să fie preţuri adecvate. Atâta timp cât se introduc accize şi para-accize vom alimenta afară. E simplu.

Dragos Anastasiu, fondatorul Eurolines

Cât costă motorina în UE
Ţara Preţ (euro-litru) Taxe (%)
Anglia 1,5 69
Suedia 1,35 59
Italia 1,35 64
Finlanda 1,23 60
România 1,15 57
Germania 1,14 57
Grecia 1,13 49
Ungaria 1,12 53
Croaţia 1,12 56
Spania 1,11 51
Austria 1,08 55
Bulgaria 1,08 47
Polonia 1,02 53

Austria are, după Polonia, cea mai ieftină motorină din UE
 

×
Subiecte în articol: motorina pret motorina