x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Multinaţionalele au luat spuma

Multinaţionalele au luat spuma

de Florina Zainescu    |    24 Aug 2007   •   00:00
Multinaţionalele au luat spuma
Sursa foto: SASCHA SCHUERMANN/

Romănii au băut in primele şase luni ale acestui an 9,26 milioane de hectolitri de bere, cu aproape 16% mai mult decăt in aceeaşi perioadă a lui 2006. Specialiştii spun că anul acesta consumul va atinge 100 de litri pe cap de locuitor.


Potrivit datelor Patronatului Societăţilor Independente Producătoare de Bere din Romănia (PSIPBR), din cei 9,26 milioane de hectolitri de bere vănduţi in Romănia in primul semestru al lui 2007, 6,51 milioane de hectolitri provin din fabricile multinaţionalelor - Ursus Breweries, Heineken Romănia, InBev Romănia şi United Romanian Breweries Bereprod. Acestea au luat spuma pieţei, vănzările lor crescănd in ianuarie-iunie anul acesta cu circa 27% comparativ cu 2006, mult peste media pieţei.

Şi societăţile medii precum Bermas Suceava sau Martens Galaţi, cu capacităţi anuale de producţie intre 200.000 şi 800.000 de hectolitri, au reuşit vănzări mai mari comparativ cu semestrul I 2006. Insă cu doar 2%, pănă la un volum de 255.301 hectolitri.

In schimb, producătorii mari de bere, alţii decăt multinaţionalele - European Food, Bere Mureş şi Albrau Iaşi - , au consemnat o diminuare a volumelor de gulerată văndute cu peste 3%, comparativ cu anul trecut, pănă la 2,12 milioane de hectolitri, in timp ce micii producători, cu capacităţi anuale sub 200.000 de hectolitri, au avut vănzări cu 10,5% mai mici (367.000 de hectolitri).


CONCURENŢĂ NELOIALĂ. Importurile de bere din Bulgaria au fost de vină pentru scăderea vănzărilor producătorilor independenţi de gulerată, consideră Vifor Verşescu, directorul general PSIPBR. El a explicat că, in perioada martie-iulie 2007, in magazinele din sudul ţării a apărut bere bulgărească, văndută la un preţ mult mai mic decăt cel practicat de producătorii romăni. Şi asta deoarece nici societatea romănească care o importa şi, pare-se, nici producătorul bulgar nu plăteau accize. Iar romănul cu venituri reduse - adică exact grosul clientelei producătorilor independenţi autohtoni - au preferat-o, pentru că preţul era mai atractiv. Citănd un raport al Ambasadei Statelor Unite ale Americii din Bulgaria, Verşescu a declarat că circa 100.000 de hectolitri de bere bulgărească pentru care nu s-a plătit acciză au ajuns in Romănia, provocănd pierderi de 10 milioane de lei micilor producători şi de un milion de euro bugetului de stat. Deşi ANAF şi-a făcut datoria şi a depistat ilegalitatea, nu a confiscat şi marfa pentru care nu s-a plătit acciză, aşa cum cere legea.


Gusturi

Dacă anul trecut fiecare dintre locuitorii plaiurilor mioritice au dat pe găt, in medie, cam 83 de litri de bere, anul acesta consumul pe cap de locuitor este aşteptat să ajungă la 100 de litri. Un consum comparabil cu cel din alte ţări europene care au tradiţie in consumul de bere şi vin. Insă mai avem mult pănă să ajungem la nivelul ţărilor "focusate" pe bere precum Germania (180-200 l/cap de locuitor) sau Cehia (160 l/cap de locuitor). Romănii preferă berea la PET (55%) şi la sticlă, in timp ce gulerata la doză şi cea la butoi au, fiecare, doar 7% din piaţă, spune Verşescu. Spre comparaţie, in alte ţări din UE vănzările de bere la butoi reprezintă 70% din piaţă. Succesul fulminant al PET-ului la noi este măsura sărăciei populaţiei, consideră Verşescu.

×
Subiecte în articol: economic bere hectolitri