x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Nicu Marcu (ASF) avertizează: Investiţiile la bursă sau în criptomonede pot genera riscuri din cauza lipsei educaţiei financiare

Nicu Marcu (ASF) avertizează: Investiţiile la bursă sau în criptomonede pot genera riscuri din cauza lipsei educaţiei financiare

09 Iun 2022   •   17:11

Nicu Marcu, președintele ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiară susține că actualele crize arată că globalizarea vine cu o serie de provocări.

“Crizele recente care au culminat cu turbulenţele economiei mondiale determinate de războiul din Ucraina, arată că globalizarea economică şi financiară vine cu o serie de provocări. Creşterea negativă, inflaţia şi insecuritatea alimentară devin concept din ce în ce mai des evocate în vocabularul economic actual. Pe de altă parte, nu putem să nu recunoaştem că globalizarea fluxurilor de capital şi digitalizarea serviciilor şi produselor financiare au deschis noi orizonturi de aşteptare în materie de prosperitate sustenabilă. Din păcate însă, aceste orizonturi continuă să aducă nu doar noi oportunităţi, dar şi noi riscuri”, a declarat Nicu Marcu în cadrul Formului Educaţiei Financiare.

El a mai precizat că din ce în ce mai multe decizii zilnice au implicaţii financiare, mai mult sau mai puţin conştientizate.

“Trăim sub semnul propriilor alegeri financiare. Creşterea complexităţii produselor financiare, volatilitatea pieţelor financiare, tehnologia blockchain sau digitalizara simetrică a serviciilor financiare sunt consecinţe a unei evoluţii macroeconomice mondiale. Această evoluţie impune riscul financiar ca o componentă inevitabilă a vieţii cotidiene. Din ce în ce mai multe decizii zilnice au implicaţii financiare, mai mult sau mai puţin conştientizate. Fiecare zi poate aduce oportunitatea unei investiţii, dar şi riscul de a cădea victimă unor tranzacţii ale căror implicaţii pot compromite sănătatea economică a familiilor noastre. De exemplu, neasigurarea unor bunuri, investiţiile la bursă sau în criptomonede, pot deveni, doar câteva situaţii generatoare de riscuri pe care absenţa educaţiei financiare de bază ne face incapabili de a le înţelege şi evalua”, a mai adăugat preşedintele ASF.

×