x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Nordul Moldovei, pe podiumul săracilor în UE

Nordul Moldovei, pe podiumul săracilor în UE

de Daniela Ivan    |    31 Mar 2017   •   19:40
Nordul Moldovei, pe podiumul săracilor în UE
Sursa foto: Bogdan Iurascu

Regiunea Nord-Est se situa în 2015 pe al treilea loc ca nivel de subdezvoltare între cele 276 de regiuni din Uniunea Europeană într-un top realizat după PIB-ul pe cap de locuitor. Românii de aici produc numai 34% din cât produc, în medie, locuitorii din UE.

 

Numai 19 regiuni din UE au un PIB per capita mai mic decât media din UE, cinci din Bulgaria, câte patru din Ungaria şi Polonia, trei din România (Regiunea Nord-Est, 34%, Sud-Vest Oltenia, 40%, Sud-Muntenia, 47%), două din Grecia şi o regiune din Franţa, arată datele publicate ieri de Eurostat.

Cea mai subdezvoltată regiune din Uniune este Severozapaden, din nordul Bulgaria, care are un PIB pe locuitor de numai 29% din media din UE. Este urmată, în mod surprinzător, de zona Mayotte (Franţa) care produce numai 32% din PIB-ul mediu din UE, iar pe poziţia a treia se află alături de Regiunea Nord-Est alte două din Bulgaria (Severen tsentralen şi Yuzhen tsentralen).

Pe de altă parte, există 20 de regiuni în UE cu un PIB per capita mai mare de 50% din media din UE: cinci în Germania, patru în Marea Britanie, două în Olanda şi Austria, şi câte una din Belgia, Cehia, Danemarca, Franţa, Slovacia, Suedia şi Luxemburg.

Regiunile UE cu cel mai mare PIB per capita în 2015 erau Inner London-West din Marea Britanie (580% comparativ cu media din UE), Marele ducat de Luxemburg (264%), Hamburg, Germania (206%), Bruxelles, Belgia (205%) şi Bratislava, Slovacia (188%).

 

Cea mai bine plasată zonă din România este regiunea Bucureşti-Ilfov cu un PIB per capita de 136% comparativ cu media din UE.

×