Henk Paardekooper a primit aprobarea Băncii Naţionale a României şi îşi începe mandatul de preşedinte al Comitetului Executiv şi membru în Consiliul de Administraţie al First Bank.
"Mandatul meu la First Bank este să conduc banca printr-un proces de transformare în urma căruia să rezulte o entitate mai puternică şi mai eficientă pentru întreg ecosistemul din care face parte: clienţi, angajaţi, acţionari, comunităţi, societate. Misiunea noastră este să adoptăm şi să folosim beneficiile digitalizării, astfel încât să asigurăm clienţilor o abordare mai uşoară a serviciilor bancare. Vom folosi tehnologia, fără a pierde interacţiunea umană pe care clienţii noştri o apreciază atât de mult. Credem într-un banking modern şi eficient, centrat pe client, transparent şi echitabil; asta înseamnă pentru noi "The American Way", a spus Henk Paardekooper.
Acesta are o experienţă de aproape 30 de ani în sectorul bancar internaţional, în cadrul Royal Bank of Scotland şi ABN AMRO, care include coordonarea unor activităţi de divizie, naţionale şi regionale, precum şi gestionarea unor active şi portofolii în regiuni şi pe pieţe foarte diverse, în principal în Europa Centrală şi de Est. Paardekooper a mai activat în România în perioada 2011-2014, în calitate de Country Executive al Royal Bank of Scotland.
Paardekooper şi-a desfăşurat activitatea într-o varietate de medii organizaţionale, culturale şi geografice, a locuit şi a lucrat în Ţările de Jos, Regatul Unit, Rusia şi CSI, România, Polonia, Republica Cehă, Turcia, Emiratele Arabe Unite şi a acumulat un plus de experienţă regională în America Latină.
Henk Paardekooper deţine un masterat în econometrie de la Universitatea Erasmus din Rotterdam.
First Bank oferă o gamă largă de produse şi servicii financiare clienţilor persoane fizice, persoane juridice şi întreprinderi mici şi mijlocii. First Bank are sediul la Bucureşti şi operează prin intermediul a 59 de sucursale, având aproape 1.000 de specialişti angajaţi şi aproximativ 130.000 de clienţi activi.