x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Numărul săracilor va creşte cu 370.000 de persoane în 2009

Numărul săracilor va creşte cu 370.000 de persoane în 2009

20 Mai 2009   •   00:00

Numărul românilor afectaţi de sărăcie va ajunge, în 2009, la peste 1,5 milioane, crescând cu 370.000 faţă de cel înregistrat în 2008, aproape un sfert fiind copii cu vârste cuprinse între 0 şi 14 ani, potrivit unui studiu elaborat de UNICEF şi Banca Mondială.



Studiul privind impactul pe care criza economică îl va avea asupra sărăciei în România indică faptul că numărul populaţiei afectate de acest fenomen va creşte în 2009 la 1,59 milioane de persoane, faţă de 1,22 milioane în 2008. Din numărul total al populaţiei afectate, 351.000 vor fi copii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani.

Secretarul de stat de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPC) Ileana Savu spune că sărăcia va continua să fie concentrată în zonele rurale, dar în 2009 este de aşteptat ca rata sărăciei în mediul urban să crească mai repede decât cea din mediul rural ca o consecinţă a creşterii numărului de şomeri şi a unui impact semnificativ a crizei în sectorul informal non-agricol.

COPIII EXPUŞI SĂRĂCIEI

"Comparativ cu alte grupe de vârstă copiii cu vârste în 0 şi 14 ani şi tinerii care au între 15 şi 24 de ani vor continua să aibă cel mai înalt risc al sărăciei. Cele două grupe reprezintă 43% din populaţia săracă, atât în 2008 cât şi în 2009", a precizat Savu.

Potrivit studiului, din cauza impactului fiscal al crizei, cu un deficit de buget estimat de 4% din PIB în 2009, este foarte improbabil ca actualul sistem de beneficii pentru copil şi familie să fie adecvat şi eficient în protejarea acestora la risc de sărăcie.

Studiul atrage atenţia că serviciile sociale locale sau comunitare fie sunt insuficiente, fie sunt lipsite de calitatea necesară pentru a proteja efectiv cei mai mulţi copii în nevoie, chiar şi în condiţii normale, cu atât mai mult în perioada de criză.

Secretarul de stat de la ANPC a precizat că este posibil ca în acest an, România să se confrunte cu o creştere a numărului de abandonuri, mai ales că au fost deja înregistrate cazuri în care familii din zone afectate de sărăcie, au venit la direcţiile de asistenţă socială şi protecţie a copilului pentru a-şi abandona toţi copiii.

Potrivit studiului, 20% dintre familiile sărace sunt familii de romi, care au un număr mare de copii, educaţie redusă care îi împiedică să găsească un loc de muncă.

Reprezentantul UNICEF în România, Edmond McLoughney, a declarat că, în cursul zilei de marţi, a avut loc o primă întâlnire pentru stabilirea politicii Guvernului, pentru a veni în sprijinul categoriilor vulnerabile.
Cu toate acestea, Ileana Savu a declarat că este greu de estimat numărul copiilor care ar intra în sistem anul acesta. Ea a mai spus că autorităţile responsabile încearcă să găsească soluţii care să vină în sprijinul acestor familii. Savu a mai declarat că s-au făcut propuneri privind întărirea instituţiilor la nivel local şi la stabilirea unui mecanism prin care venitul minim garantat să ajungă acolo unde este nevoie, adică banii alocaţi să fie folosiţi eficient.

×
Subiecte în articol: economic