x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie O nouă stațiune pe Litoral, combinație de Mamaia și Vamă

O nouă stațiune pe Litoral, combinație de Mamaia și Vamă

de Diana Scarlat    |    13 Iun 2016   •   08:50
O nouă stațiune pe Litoral, combinație de Mamaia și Vamă

Începând din această vară, Litoralul nostru are o nouă ofertă: între stațiunea Olimp şi localitatea 23 August s-a deschis pentru turişti un spațiu care include toate atracțiile de la malul mării, de la pescărie tradițională până la confortul unui resort de cinci stele. Se numeşte Blaxy, iar noutatea absolută este că oricine poate cumpăra o parte din afacere.

Un teren viran până de curând ar putea deveni o mare atracție estivală. Conceptul, lansat în exclu-sivitate pe litoralul româ-nesc, îmbină atmosfera spe-cifică pentru Vama Veche cu cea din Mamaia: o plajă aproa-pe virgină, unde turiştii se pot bucura atât de imaginile sălbatice ale naturii şi ale înde-letnicirilor tradiționale, cât şi de zona amenajată cu şezlonguri, umbrele şi beach bar, pădure privată, cu spații pentru picnic şi zone amenajate pentru sporturi, patru piscine şi un resort care funcționează atât în regim hote-lier, cât şi ca afacere de vânzare pentru orice cetățean român sau străin care vrea să investească în turism la malul Mării Negre. În weekend, resortul Blaxy şi-a făcut deschiderea oficială pentru acest sezon, inaugurând amfi-teatrul pentru spectacole cu un concert VUNK.

Cei care cred că pot să-şi dezvolte o afacere aici pot cumpăra camere în complexul Blaxy, pe perioade limitate: şapte, paisprezece zile sau alt multiplu de şapte. De exemplu, doritorul poate deveni propri-etarul a trei camere timp de şapte zile în sezonul estival şi le poate închiria, concesiona vinde sau poate participa la acelaşi tip de program din alte țări, făcând schimb de camere cu alți proprietari. Se pot da oferte către agențiile de turism, iar serviciile sunt asigurate de personalul complexului. Acest tip de afacere se numeşte proprietate tempo-rară şi este singura din România.

Pachetul minim care se poate cumpăra este de şapte zile, prețul minim al unei camere fiind 4.000 de euro, iar prețul maxim, 9.000 de euro. „Cel care cumpără devine propri-etar pe viață şi poate face orice cu proprietatea sa, mai puțin modificări ale designului. Prețul diferă în funcție de perioada care se achiziționează, dacă este în sezon sau extrasezon, dar şi în funcție de etaj şi de amplasare, dacă este cu vedere la mare sau la lac. Mulți preferă să ne dea nouă apartamentele să le închiriem", explică Liliana Filip, managerul general al complexului.

Tot în weekend a avut loc, la Mamaia, parada moto inter-națională, susținută de Asociația Litoral Delta Dunării, la care au participat 5.000 de motociclişti.

Weekendul acesta s-a înregistrat un grad de ocupare de peste 60% la Mamaia şi circa 80% în Vama Veche, după estimările operatori-lor de turism. În România nu există un sistem de monitorizare a gradului de ocupare, iar estimările se fac de către operatori.

Prețul unei nopți de cazare în resortul Blaxy este de circa 100 de euro pe cameră. Investiția a fost de aproximativ 20 de mili mili-oane de euro până în prezent, dar va depăşi 80 de milioane oane de euro până în 2019, întregul proiect incluzând o bază de tratament cu apă sulfuroasă, centru de conferințe şi alte atracții.

×