OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est și cel mai mare contribuabil al statului român, a anunțat o nouă campanie de foraj offshore în perimetrul Istria din Marea Neagră. Investiţia totală pentru această operațiune se ridică la circa 32 milioane de euro.
Operațiunea se va derula prin intermediul a două sonde, forate la adâncimi de peste 2.500 de metri sub fundul mării, în ape cu o adâncime de aproximativ 60 de metri, se arată într-un comunicat al grupului petrolier.
Conform documentului citat, această campanie de foraj completează seria proiectelor de investiții pentru producția offshore din apele de mică adâncime din Marea Neagră: peste 500 milioane de euro au fost investiți între 2014 și 2019, inclusiv pentru forarea a 16 noi sonde de explorare și producție și sidetrack-uri, modernizarea instalațiilor de producție și a sistemului de comprimare a gazelor.
Istorie de jumătate de secol
Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a fost demarată încă din anul 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producție pe mare a început în anul 1987. În prezent, OMV Petrom are operațiuni de explorare, dezvoltare și producție în apele de mică adâncime (blocul Istria) și operațiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep).
Producţia de ţiţei şi gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 25.000 barili echivalent petrol (bep) pe zi. În 2019, a reprezentat circa 17% din producția grupului în România.
Producție anuală de 55 mil. bep
OMV Petrom a realizat în 2019 o producție de țiței și gaze de 55,4 milioane bep. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, grupul opera în România și țările învecinate, sub două branduri (OMV și Petrom), 798 benzinării la sfârșitul lunii septembrie 2020. Contribuțiile plătite la bugetul de stat în perioada 2005 – 2019 se ridică la 30,4 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende.
Compania austriacă OMV Aktiengesellschaft controlează 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, deţine 20,639% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 6,997%, iar 21,353% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.
Marea Neagră are o importanţă strategică pentru producţia de gaze a României: în prezent, circa 10% din consumul anual de gaze al ţării provine din această zonă.
Chris Veit, membru al Directoratului OMV Petrom