x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ONRC: Numărul insolvențelor a scăzut

ONRC: Numărul insolvențelor a scăzut

16 Dec 2018   •   16:15
ONRC: Numărul insolvențelor a scăzut
Sursa foto: Balanescu Dan Mihai

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 4,33%, în primele 10 luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, la 7.026, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.372, în scădere cu 14,3% faţă aceeaşi perioadă din 2017. Ierarhia continuă cu judeţele Bihor - 487 insolvenţe (+21,14%), Timiş - 374 (+23,03%), Constanţa - 362 (+16,40%) şi Iaşi - 337 (-22,17%). 
În luna octombrie au intrat în insolvenţă 943 de firme şi PFA-uri.
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în primele 10 luni în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 2.210 (minus 1,25%), iar un număr de 297 de insolvenţe s-au raportat numai la nivelul lunii octombrie în acest domeniu. În sectorul construcţiilor s-au raportat 1.070 insolvenţe (minus 3,78%) în primele 10 luni şi 131 la nivelul lunii octombrie.
Totodată, în perioada ianuarie - octombrie, şi-au suspendat activitatea 15.014 firme, un plus de 13,32% faţă de perioada similară a anului trecut, din care 1.691 în octombrie, iar 29.278 de firme au fost dizolvate, cu 20,71% mai multe decât în primele zece luni din 2017. La nivelul lunii octombrie au fost dizolvate 3.104 firme, notează ONRC. 

Agerpres

×
Subiecte în articol: insolvente onrc