x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie OPSPI – SUPEROFERTĂ / Salarii de "criză" la numai 15.000 de lei!

OPSPI – SUPEROFERTĂ / Salarii de "criză" la numai 15.000 de lei!

05 Mar 2009   •   00:00
OPSPI – SUPEROFERTĂ / Salarii de "criză" la numai 15.000 de lei!

Mult-mediatizata reducere a costurilor cu salariile bugetarilor de lux promovată de Cabinetul Boc este pusă în practică doar din vorbe. Fiecare din cei 65 de angajaţi de la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) are bugetat, în medie, 150 de milioane de lei vechi lunar în salarii, sporuri, bonusuri şi tichete. Instituţia spune că este vorba doar de un proiect şi că se vor face corecţii.



Un proiect de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Economiei arată în dreptul OPSPI pentru 2009 cheltuieli cu personalul de 11,76 milioane de lei, potrivit Mediafax. Bugetul este chiar mai mic cu 20% faţă de cel din 2008, ceea ce se înscrie în linia de reducere a cheltuielilor cu 20%. Însă un calcul simplu arată că, deşi pe hârtie bugetul e mai mic, în practică este mai mare pe fiecare angajat deoarece personalul s-a redus şi el cu 38,9%, de la 90 la 65 de oameni. Continuând calculul, dacă împărţim cele 11,76 milioane de lei pe care-i vor toca în 2009 cei 65 de angajaţi, avem o medie de 180.923 de lei pe fiecare angajat pe anul în curs. Împărţind la cele 12 luni, obţinem în medie suma de 15.076 lei, adică circa 3.500 de euro lunar de fiecare angajat. Banii sunt pentru salarii, contribuţiile la bugetele de şomaj, asigurări, sănătate, sporuri.

SPORURI FĂRĂ NUMĂR
Şi se ajunge foarte uşor la  aceste sume. Potrivit unui document al Ministerului Finanţelor Publice care reglementează sporurile de care beneficiază sporurile personalului din sectorul bugetar, în dreptul Ministerului Economiei, unde a trecut OPSPI, există foarte multe stimulente. Există astfel un spor de maximum 25% din salariul de bază pentru vechime în muncă, un altul de 15% numit salariu de merit, de 55% pentru indemnizaţiile de conducere. În plus, mai există un plus de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor, şi alţi 15% pentru sporul de confidenţialitate. Pentru primele două ore suplimentare există un spor de 75%, iar pentru următoarele şi cele realizate în zilele nelucrătoare se dau 100%. Activitatea în timpul nopţii se remunerează şi ea cu maximum 25%.

"Puşca şi cureaua lată, ce premii, sporuri şi stimulente aveaţi odată", se lăuda în urmă cu ceva vreme premierul Boc, atunci când a luat în colimator bugetarii de lux.

"Suma prevăzută la cheltuielile cu personalul prezintă o reducere de circa 20% faţă de suma aferentă funcţionării cu numărul total de personal aprobat prin Hotărârea de Guvern (HG) 869 din 2001, republicată. În prezent, conform prevederilor HG 36/2009 (din luna ianuarie – n.r.) pentru modificarea HG 869/2001 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, numărul maxim de posturi al oficiului, inclusiv conducerea acestuia, este de 65", se arată în proiectul privind bugetul din acest an al OPSPI, conform Mediafax.

"SE VA CORECTA"
Cheltuielile de personal reprezintă 15% din totalul cheltuielilor prevăzute, de 76,67 milioane de lei. "Proiectul în cauză nu este înaintat, dacă cineva a discutat pe drafturi, atunci trebuie făcute corecţii. Toate instituţiile îşi proiectează cheltuielile, după care se aşteaptă adoptarea bugetului de stat şi, în funcţie de acesta, se vor face modificări. Discuţia nu este finalizată", a declarat pentru Jurnalul Naţional Ionuţ Popa, preşedintele OPSPI. Reprezentanţii Ministerului Economiei au precizat şi ei că încă se lucrează pe proiect şi că deocamdată nu a primit nici un aviz. Veniturile OPSPI în 2009 ar urma să fie de 76,7 milioane de lei, din care 16,5 milioane de lei din privatizare, în timp ce dividendele de la companii vor aduce alte 60 de milioane de lei.

Oficiul a fost transferat în 2006 de la Ministerul Economiei la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), dar a revenit la începutul acestui an. OPSPI administrează 41 de companii. Cele mai importante dintre acestea sunt din domeniul energiei, precum filialele privatizate ale distribuţiilor de gaze şi energie, Conpet, Oil Terminal, Petrom, Electrica şi complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Craiova.

×
Subiecte în articol: economic opspi