x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Orban spune că respingerea prorogării termenului pentru dublarea alocațiilor aruncă economia în aer

Orban spune că respingerea prorogării termenului pentru dublarea alocațiilor aruncă economia în aer

02 Mar 2020   •   15:35
Orban spune că respingerea prorogării termenului pentru dublarea alocațiilor aruncă economia în aer

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a spus că respingerea de către Camera Deputaților a OUG 1/2020, care prevede prorogarea termenului pentru dublarea alocațiilor, ar arunca în aer economia. El a precizat că, în cazul în care se va întâmpla acest lucru, va fi sesizată Curtea Constituţională.

"Respingerea OUG 1 aruncă în aer economia românească şi aruncă în aer bugetul României. Ar fi o crimă împotriva interesului naţional. În cazul în care PSD, cu ciracii pe care îi adună în jurul lor, vor respinge Ordonanţa 1 înseamnă că vor să distrugă România. Vom ataca la CCR cu certitudine, vom folosi toate mijloacele pentru a păstra în vigoare Ordonanţa 1. Este Ordonanţa care, pe de-o parte, corectează efectele profund negative în economie ale Ordonanţei 114, pe de altă parte, pune bazele construcţiei bugetare. Respingerea Ordonanţei 1 înseamnă aruncarea în aer a bugetului, înseamnă că măsurile care au fost luate pentru a asigura o construcţie a bugetului care să permită reechilibrarea bugetului de stat, înseamnă că toate aceste măsuri au fost anulate şi bugetul ar fi aruncat literalmente în aer. Ar fi un gest de iresponsabilitate maximă din partea parlamentarilor PSD respingerea Ordonanţei 1", a spus fostul premier, după Biroul Executiv al PNL.

×
Subiecte în articol: alocatii orban ccr