x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Petrom şi Lukoil sunt de acord cu introducerea unui preţ maxim al benzinei

Petrom şi Lukoil sunt de acord cu introducerea unui preţ maxim al benzinei

de Mediafax    |    26 Mai 2012   •   05:41
Petrom şi Lukoil sunt de acord cu introducerea unui preţ maxim al benzinei

Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, dezvaluie ca au existat discutii secrete, la inceputul lunii aprilie, intre reprezentanti ai guvernului si cei ai benzinarilor din Romania, tema discutiilor fiind stabilirea unui pret maxim al benzinei.

'Se cauta o solutie care sa raspunda la presiunile opiniei publice legate de pretul petrolului, landu-se exemplul unor state din Uniunea Europeana, in speta Slovenia. A aparut ideea, ca sa nu mai fie suspiciuni de intelegere, de cartel, sa introducem un pret maxim care sa fie bazat pe o formula de calcul derivata din cotatiile internationale', a explicat Chiritoiu.

'Petrom si Lukoil sprijina formula. Alte firme au rezerve. Nici guvernul de la acea vreme nu era decis', a precizat presedintele Consiliului Concurentei care a adaugat ca discutiile nu au fost reluate cu actualul executiv.

Practic, formula despre care s-a discutat prevedea o marja fixa, plus cotatiile internationale ale petrolului. Miza acelei marje, a precizat Chiritoiu, trebuie negociata atent. Daca va fi prea mica, unele companii ar putea acuza autoritatile ca sistemul nu este viabil si incurajeaza iesirea de pe piata locala a companiilor cu venituri mai mici, iar daca marja este "foarte mare, n-am facut nicio afacere", a explicat presedintele CC.

Consiliul nu sprijina acest sistem de calcul, dar nu este nici impotriva lui, in cazul in care noul executiv ar decide sa-l introduca. "Noi manifestam lipsa noasta de entuziasm pentru aceasta masura, dar nu suntem a priori impotriva ei", a declarat Chiritoiu la GANDUL LIVE.

×