x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Piaţa asigurărilor se concentrează

Piaţa asigurărilor se concentrează

de Florina Zainescu    |    11 Ian 2008   •   00:00
Piaţa asigurărilor se concentrează
Sursa foto: Rompress foto/

Consolidarea pe piaţa asigu­rărilor din România continuă şi în 2008, după un an 2007 abundent în preluări, conso­lidări de poziţii, intrări noi şi investiţii de sute de milioane de euro.

Consolidarea pe piaţa asigu­rărilor din România continuă şi în 2008, după un an 2007 abundent în preluări, conso­lidări de poziţii, intrări noi şi investiţii de sute de milioane de euro.

Nici nu a început bine anul şi s-au şi făcut primele “mişcări” pe piaţa asigu­rărilor. Acţionarul ma­jo­ritar al Asirom, grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), a preluat integral acţiunile deţinute la compania de asigurări de firmele Damrosch Trading Limited, Tarkul Estates Limited, Waterwe Ventures Limited şi Yukoner Holdings Limi­ted, majorându-şi astfel participaţia la 98,46%. VIG a intrat anul trecut în acţio­nariatul Asirom, când în urma unor tranzacţii succesive a ajuns să deţină 66,53% din societate pentru circa 100 de milioane de euro. Primul pas a fost făcut în iulie 2007, când austriecii au achiziţionat de la omul de afaceri Ioan Niculae 30,51% din acţiuni pentru 46,79 milioane de euro. La începutul lui noiembrie, ei au luat alte 20,18% din acţiuni tot de la Ioan Niculae. Ulterior, VIG a făcut o ofertă de preluare a restului acţiu­nilor şi a achiziţionat alte 16,35% din acţiuni pentru alte 22 de mili­oane de euro.

 

PRELUĂRI. O altă tranzacţie importantă realizată anul trecut a fost cumpărarea a 90% din capitalul BT Asigurări de către asigurătorul francez Groupama, aflat pe locul trei în clasamentul celor mai mari companii de profil din Hexagon. Contractul s-a parafat în octombrie, iar preţul convenit la acel moment a fost de 90 de milioane de euro, cu posibilitatea de a fi majorat, în funcţie de rezultatele obţinute de BT Asigurări în 2007.

Fondul ceh de investiţii PPF Investments a preluat în 2007 controlul la două companii de asigurări autohtone, RAI Asigurări şi Ardaf, pe care şi-a propus să le unească. Valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat la circa 52 de milioane de euro. Minus 16 milioane...

Fondul a cumpărat la începutul lunii februarie, de la mai multe persoane fizice, întregul pachet de acţiuni al RAI – unul dintre primii trei asigurători români pe segmentul poliţelor de asistenţă turistică. Surse din piaţă estimau tranzacţia de preluare a RAI la circa 10 milioane de euro. Tot în februarie, pe la mijlocul lunii, cehii fac o nouă mişcare: intră în acţionariatul unei alte societăţi de asigurări, Ardaf Cluj-Napoca, prin intermediul companiei Sabile Limited din Cipru. Sabile a preluat la acea dată 14,6% din capitalul Ardaf de la avocatul Daniel Voicu, pentru 7,3 milioane de euro. În luna martie, Sabile Limited şi-a mărit participaţia la Ardaf la 70,81%, prin cumpărarea a încă 56,19% din acţiuni de la Tender Timişoara pentru 35 de milioane de euro. Omul de afaceri Ovidiu Tender, care controlează societatea Tender Timi­şoara, a declarat atunci că împrumutase anterior 16 milioane de euro de la PPF, pentru a participa la majorarea de capital de la începutul anului, în urma căreia Ardaf a ieşit din administrare specială. Astfel că, din cele 35 de milioane de euro, 16 mili­o­ane se vor întoarce la PPF.

 

OFENSIVA BULGARĂ. O altă mişcare interesantă a fost preluarea de grupul bulgar Eurohold a peste 75% din acţiunile Asitrans Asigurări, incluzând achiziţia de titluri, creşterea de capital, precum şi pachetul majoritar al Asitrans Leasing. Tranzacţia s-a ridicat la 12,5 milioane de euro. Anterior acestei achiziţii, acţionarii companiei Asitrans erau Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din Ro­mânia (UNTRR), cu 37,89%, Banca Ro­mânească, cu 10,756%, şi Cristina Viorela Basgan, cu 17,65%. Ce­lelal­te acţiuni aparţin mai multor persoane fizice şi juridice. În prezent, Eurohold deţine circa 85% din ac­ţiunile Asitrans Asigurări şi controlează Asitrans Leasing (51%, ală­turi de Asitrans Asigurări – 30%) şi Time Broker de Pensii Private.

 

UNIQA, ACŢIONAR MA­JO­RITAR LA ASTRA. 2007 a adus o schimbare importantă şi în acţionariatul companiei Astra. La sfârşitul lui iunie, grupul austriac Uniqa şi-a majorat participaţia la 50% plus o acţiune după ce a cum­părat 23% din acţiunile acestei firme de la fostul acţionar majoritar Nova Trade. Uniqa este în acţionariatul Astra din iunie 2005, când a preluat 27% din capitalul social al asigu­ră­torului. Compania Nova Trade este controlată de omul de afaceri Dan Adamescu.

 

 

VIN ELVEŢIENII. La înce­putul lunii octombrie, conducerea Certasig a anunţat că elveţienii de la Royalton Partners vor cumpăra 87% din acţiunile asigurătorului. “Acţio­narii au hotărât intrarea Royalton în acţionariatul Certasig. Prin această operaţiune, cei patru acţionari persoane fizice din Spania, care de­ţi­neau 67,37%, plus mai mulţi acţio­nari din România, vor vinde acţiunile către grupul elveţian, care va ajunge la o cotă de circa 87% din capitalul Cer­tasig”, a informat Radu Frâncu, directorul general Certasig. El pre­ci­za că valoarea tranzacţiei este confidenţială. Royalton Partners îşi va ma­jora mai apoi cota la Certasig până la 99%, în urma unei majorări de capital de cinci milioane de euro, în două etape. Planul de dezvoltare propus de grupul financiar vizează investiţii de 20 de milioane de euro în următoarele 24 de luni de la in­tra­rea în acţionariatul companiei, fără aporturile necesare celor două ma­jo­rări de capital.

florina.zainescu@jurnalul.ro

 

 

 

 

Alte mişcări aşteptate

 

 

În prima parte a acestui an este aşteptată şi vânzarea socie­tăţii de asigurări Asiban. Anul trecut, acţionarii Asiban – BCR, BRD-Groupe Société Générale, Banca Transilvania şi CEC – au decis să-şi vândă participaţiile la societatea de asigurări. Consultanţii selecţionaţi în vederea rea­lizării acestei operaţiuni sunt Rot­schild & Cie şi Ţucă şi Asociaţii. Tot în prima jumătate a lui 2008 este aşteptată intrarea pe piaţa asigurărilor din România a grupului francez AG2R. Francezii au anunţat anul trecut că vor să înfiinţeze o societate de asigurări de viaţă, care să activeze şi în do­meniul pensiilor facultative (Pi­lonul III). Aceasta ar trebui să-şi înceapă activitatea cel mai probabil în luna martie, potrivit lui Gil­les Sohm. Şi Triglav, cea mai mare companie de asigu­rări din Slovenia, ar putea intra în România în 2008. Directorul ge­neral al asigurătorului, Andrej Kocic, a anunţat anul trecut că so­cietatea vrea să-şi extindă ope­ra­ţiunile în sudul şi în centrul Eu­ropei, inclusiv în România, Bulgaria, Albania şi Ucraina.

 

 

 

De la zero

 

 

Grupul elen EFG Eurobank, acţionarul majoritar al Bancpost, a intrat oficial în octombrie pe piaţa asigurărilor din România, o dată cu lansarea societăţilor EFG Eurolife Asigurări Generale şi EFG Eurolife Asigurări de Viaţă. Cele două societăţi au fost înfiin­ţate în februarie şi au primit au­to­rizaţia de funcţionare şase luni mai târziu. Investiţia s-a ridicat la 24,12 milioane de lei. Şi Fiba International Holding, acţionarul majoritar al Credit Europe Bank, a înfiinţat în iunie o firmă de asi­gurări: Fiba Asigurări. Compania are un capital social de 11,3 mili­oane de lei, controlat în proporţie de 99,99% de Fiba International Holding. Din acţionariat mai fac parte Tamer Ozatakul, pre­şe­dintele Credit Europe Bank România, Murat Sabaz, prim-vi­ce­­preşedinte al băncii, Omer Te­tik şi Sedat Topku, vicepreşedinţi ai instituţiei de credit.

×
Subiecte în articol: economic romania milioane asigurari