x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Piața autohtonă a apelor minerale valorează un miliard de euro

Piața autohtonă a apelor minerale valorează un miliard de euro

11 Dec 2019   •   11:52
Piața autohtonă a apelor minerale valorează un miliard de euro

Piaţa apelor minerale din România valorează în prezent un miliard de euro, în timp ce, la nivel mondial, afacerile din această industrie vor creşte în următorii trei ani până la 174 de miliarde de euro, a declarat Jean Valvis, preşedintele Valvis Holding.
"Piaţa apelor minerale din România valorează, la ora actuală, un miliard de euro. Toţi producătorii prezenţi pe piaţa de aici au capacitatea de a dubla această sumă, în următorii ani. Media europeană de consum este 150 de litri pe an, iar în România este de 70 de litri pe an/cap de locuitor. În Italia, media pe cap de locuitor este de 210-200 de litri de apă. Românii beau 7,8 miliarde de litri de apă pe an, faţă de Germania plină de sifoane şi ape sărate, unde se beau anual 14,7 miliarde de litri. Piaţa mondială a apelor minerale va creşte, în următorii trei ani, cu 28 de miliarde de euro, până la 174 de miliarde de euro. Investiţiile vor continua în acest sector, pentru că nu putem să rămânem la un consum de 70 de litri pe cap de locuitor. Este clar să există un viitor al acestei industrii din punct de vedere al consumului intern. Mesajul nostru este că acest sector, pe lângă altele performante, ca vinul, turismul, IT-ul etc., e campion mondial într-un mod tangibil, obiectiv, sustenabil, protejat şi natural. Noi avem ape mult mai bune şi mai curate decât alţii, cu apele lor sărate. Şi Aquacarpatica, şi Borsec, şi Dorna sunt mai bune decât Pellegrino, Gerolsteiner şi alte sărături. Nu suntem cunoscuţi, pentru că suntem introvertiţi", a spus Valvis.

În opinia acestuia, sectorul merită să primească ajutor de stat.
"România este patria apelor minerale şi sectorul merită să se adreseze Parlamentului, Guvernului, Consiliului Concurenţei pentru a primi ajutor de stat, undeva la 20%, iar restul să-l dea sectorul privat", a susţinut el.

Statisticile oficiale arată că România se află în topul european în privinţa numărului şi calităţii izvoarelor de apă minerală, cu 60% dintre izvoarele de apă minerală din Europa, concentrând peste 12% din totalul producţiei din Europa de Est şi aproximativ 3% din cea înregistrată în Uniunea Europeană (UE).

Totodată, dintr-o analiză Frames reiese faptul că numărul companiilor din România care îmbuteliază ape minerale, sucuri şi băuturi naturale nealcoolice, înregistrate cu codurile CAEN 1107 şi 1032, aproape s-a dublat faţă de 2010, de la 437 la peste 800 societăţi în 2018 (date preliminarii), după ce, în 2017, raportau date financiare 767 de firme.

La capitolul apă îmbuteliată, statistica Euromonitor arată că, din punct de vedere regional, consumul pe cap de locuitor, în România, a fost de 4,7 litri, în 2017, cu 35% mai mare decât media Europei de Est, şi cu 60% mai mic decât media Europei de Vest. De asemenea, vânzările de apă îmbuteliată în volum sunt aşteptate să aibă o rată de creştere medie anuală compusă de 7,2%, până în anul 2022, România atingând un consum mediu pe cap de locuitor de 132 de litri. În această marjă, cea mai mare contribuţie la această creştere provine de pe segmentul de apă plată.

Cât priveşte comportamentul consumatorilor, dacă în 2012, şase din zece cumpărători de apă alegeau apa carbogazoasă, începând cu anul 2017 cinci din zece pun în coşul de cumpărături apă plată.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ape minerale