Romania ramane fara cel de-al doilea mare exportator al sau dupa ce Nokia a socat lumea si a anuntat inchiderea fabricii de la Cluj la doar patru ani de la deschiderea acesteia.
Surpriza este cu atat mai mare cu cat atunci a avut de infruntat un scandal-monstru cu Germania si angajatii ramasi fara slujbe prin relocarea fabricii de la Bochum in tara noastra. Acum, compania isi construieste fabrica in Vietnam.
Decizia vine dupa ce Nokia a ratat total trendurile, a ignorat segmentul telefoanelor inteligente si cu ecran tactil si a ramas in urma competitorilor. Modelele simple, asa cum sunt cele produse la Jucu, nu mai au cautare din cauza revolutiei produse in domeniul mobil de catre Apple si Google si a concurentei puternice pe care companiile chinezesti o fac in zona terminalelor ieftine.
In urma operatiunii, 2.200 de oameni isi vor pierde locurile de munca la Jucu, plus alti 1.300 la o alta divizie a grupului, insa din alte state. Concomitent, Nokia are in constructie o fabrica in Vietnam, conform planurilor anuntate in luna martie. Plecarea Nokia este un soc pentru economia romaneasca, avand in vedere ca societatea este al doilea exportator al tarii dupa Dacia. Afacerile din Romania i-au priit gigantului finlandez si au urcat de la 6 milioane de euro in 2007 la 1,6 miliarde de euro. Ba mai mult, anul trecut Nokia a inregistrat un boom la Jucu, afacerile crescand cu 56% pe fondul extinderii productiei. Compania a avut in 2010 venituri de 7 miliarde lei si un profit net de 181 milioane lei. Nokia face 1,3% din produsul intern brut al Romaniei, insa grupul de investitii Avaron spune ca, de fapt, impactul este mult mai mic, la 0,25% din PIB, deoarece multe componente sunt importate, iar produsele finite nu au valoare adaugata mare. Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj, a declarat ca va solicita desecretizarea contractului cu Nokia pentru a vedea daca autoritatile si-au indeplinit obligatiile asumate. Nokia a mai pus sub evaluare si operatiunile din Salo (Finlanda), Komarom (Ungaria) si Reynosa (Mexic), unde vor fi noi restructurari in 2012. Compania a anuntat ca acestea sunt pe langa cele 6.000 de concedieri anuntate in primavara, cand nordicii au anuntat renutarea la sistemul de operare Symbian si echiparea viitoarelor modele cu Windows Phone 7, intr-un parteneriat cu Microsoft.
Nemtii au cerut despagubiri
La inceputul anului 2008, Nokia anunta ca pana la jumatatea anului va inchide fabrica din Bochum, Germania. Aceasta masura a lasat 2.300 de angajati fara loc de munca deoarece Nokia a decis sa transfere productia catre regiunile cu costuri mai reduse. Nokia a oferit compensatii totale de 200 milioane de euro angajatilor disponibilizati de la fabrica din Bochum. Dupa modelul utilizat de nemti, autoritatile din Romania vor sa recupereze o parte din suma alocata de statul roman pentru fabrica din Jucu, estimata la peste 20 de milioane de euro. Nokia a primit in 2007 cu titlu gratuit 90 din cele 159 hectare ale Parcului Industrial Tetarom III, iar Guvernul a alocat 12 milioane lei pentru finantarea lucrarilor de infrastructura la acest parc. Numai racordarea la utilitati a terenului a costat 33 de milioane de euro, din care 10 milioane euro de la autoritatile judetene, iar restul de la stat.
Marii exportatori pot pleca oricand din tara
Plecarea Nokia din Romania este o problema pentru ca este al doilea exportator al tarii, dupa Dacia. "Nu avem multi exportatori si mai ales nu avem mari companii autohtone care sa exporte. Marii nostri exportatori sunt filiale ale unor companii multinationale, care pot pleca oricand", a declarat Claudiu Cazacu, analist-sef la X-Trade Brokers. El a mai spus ca Romania s-a bazat pe langa exporturile Nokia si pe cele ale industriei auto, care s-ar putea sa traverseze o etapa dificila in perioada urmatoare. "Cred ca am avut si ghinion pentru ca Nokia are probleme, a ramas in urma pe piata smartphone-urilor", a mai spus Claudiu Cazacu.
Seful Departamentului de cercetare piete de capital al BCR, Mihai Iulian Caruntu, spune ca retragerea Nokia va avea ca efect scaderea increderii investitorilor straini in Romania.
"Stirea alimenteaza suplimentar un anume pesimism fata de investitiile in Romania, ceea ce se va traduce in mentinerea la nivel ridicat a discount-urilor solicitate de investitori straini pentru a investi in actiunile cele mai importante de la BVB", a afirmat el.
Presedintele Traian Basescu nu s-a aratat surprins de plecarea Nokia, ba mai mult a avertizat ca exista riscul sa plece si alti investitori straini. "Inchiderile potentiale nu se pot referi numai la Jucu, eu as privi si la alte industrii, nu este o noutate. Daca nu avem curajul sa ne asumam decizii importante, o sa ii pierdem si pe altii", a declarat Basescu.
Problema este de ce nu fac guvernantii nimic astfel incat exportatorii sa fie motivati sa ramana in tara.
Ce putem sa invatam din aceaste intamplari? "Romania are nevoie de o noua reorientare. O prima prioritate ar fi sa-si dezvolte infrastructura cu bani europeni, iar o a doua sa se orienteze spre agricultura. Este nevoie sa dirijeze oamenii, firmele, catre zone care merg", a mai afirmat Claudiu Cazacu. (Daniela Ivan)
ZTE, favorita la cumparare
Stephen Elop, directorul general al Nokia, a declarat ieri ca grupul va cauta investitori interesati de fabrica de la Jucu, in intentia de a vinde aceasta unitate catre o alta companie. Elop a spus ca a avut discutii in ultimele 12-18 ore cu Guvernul de la Bucuresti, anuntand oficialii despre decizia de a pleca din Romania. Unul dintre potentialii clienti este compania chineza ZTE Corp. In cursul vizitei efectuate in august de catre premierul Emil Boc in China alaturi de o serie de alti ministri, ZTE si-a exprimat intentia de a deschide in Romania o fabrica de componente. Compania a inregistrat anul trecut un boom, datorita vanzarii de telefoane inteligente foarte ieftine, ajungand al cincilea producator mondial de telefoane. Compania a fost infiintata in 1985, in Shenzen, are afaceri de 7 miliarde de euro si activitati in 140 de tari. (Daniel Ionascu)
"Spirala mortii"
Nokia pare a fi intrat in "spirala mortii" dupa ce a anuntat in cel de-al doilea trimestru ca livrarile sale de telefoane ieftine au scazut cu 16%. Acestea fac 81% din livrari si aproape jumatate din veniturile firmei din dispozitive si servicii. Pe zona de terminale inteligente scaderea a fost de 34%, in conditiile in care piata a inregistrat un boom.
Compania a fost lovita mortal de iPhone-ul produs de Apple, care a detronat-o din pozitia de lider al segmentului de smartphone dupa 15 ani de dominatie. Ba chiar a fost azvarlita direct pe pozitia a treia, in urma Samsung, principalul beneficiar al "maniei" Android, iar acum este in pericol de a fi depasita de HTC. In trimestrul al doilea al acestui an a inregistrat pierderi de 368 de milioane de euro. Spre comparatie, in 2007 Nokia inregistra un profit anual de 7,2 miliarde de euro, in crestere cu 67% fata de 2006. Deja internautii au anticipat colapsul companiei mult inainte de anuntul de inchidere a fabricii de la Jucu, iar umorul privind soarta companiei a inceput sa se manifeste pe internet prin tot felul de creatii artistice, ca in fotografie.
Urgenta la Guvern
Plecarea Nokia a creat valva mare la Guvern. Ministrii au fost convocati de urgenta la Palatul Victoria, pentru o sedinta de guvern in care sa se discute despre decizia companiei Nokia de a inchide fabrica de la Jucu. O delegatie a companiei Nokia, condusa de directorul general Risto Meskus, a fost ieri la Palatul Victoria, pentru discutii cu premierul Emil Boc. Premierul i-a intrebat daca poate face ceva sa le opresca plecarea, iar raspunsul a fost nu, potrivit Andreei Paul-Vass, consilier al premierului Boc. Aceasta a mai spus ca Guvernul este in faza avansata de negocieri cu zece companii pentru a atrage investitii complementare in judetul Cluj, pentru a compensa pierderile generate de inchiderea fabricii Nokia. (Daniela Ivan)