x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie PNRR: ministrul Finanțelor anunță că România a îndeplinit jaloanele pentru prima tranșă de bani

PNRR: ministrul Finanțelor anunță că România a îndeplinit jaloanele pentru prima tranșă de bani

31 Mai 2022   •   18:30
PNRR: ministrul Finanțelor anunță că România a îndeplinit jaloanele pentru prima tranșă de bani

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, susține că România a îndeplinit la timp și integral cele șapte jaloane asociate tranșei prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență. Transmiterea cererii de plată către Comisia Europeană a fost condiționată de acest lucru, a precizat ministrul.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu a semnat marți, prima cerere de plată, în valoare de 907,669 milioane de euro în cadrul Acordului de împrumut privind Mecanismul de Redresare și Reziliență.

Potrivit ministrului, aceasta este prima din cele 10 tranșe programate pentru a fi disponibilizate în perioada 2022-2026. Regulamentul permite statelor membre să transmită cereri de plată de două ori pe an. Pentru a primii banii, statele trebuie să îndeplinească o serie de condiții.

„România a îndeplinit la timp și integral cele 7 jaloane asociate acestei tranșe prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență, iar transmiterea cererii de plată către Comisia Europeană a fost condiționată de acest lucru. Acesta este încă un pas pe care îl parcurgem pentru ca fiecare ban cheltuit să fie pentru modernizarea țării” , a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Mecanismul are o valoare totală de 14,94 miliarde de euro și a fost semnat în 2021 cu Comisia Europeană. Documentul a fost semnat de ministrul finanțelor în contextul în care România a trimis la Bruxelles cererea de plată în valoare totală de 3 miliarde de euro.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: adrian caciu