x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Premieră națională într-un oraș din România: se construiește un parc solar uriaș. Cine sunt investitorii?

Premieră națională într-un oraș din România: se construiește un parc solar uriaș. Cine sunt investitorii?

de Redacția Jurnalul    |    12 Oct 2023   •   00:40
Premieră națională într-un oraș din România: se construiește un parc solar uriaș. Cine sunt investitorii?

Cel mai mare parc solar din România, de peste 1.000 MW, este vedeta portofoliului Actis, care activează local prin intermediul Rezolv Energy. Britanicii mai au în dezvoltare avansată două parcuri eoliene, unul de 450 MW şi altul de 600 MW, anunță Ziarul Financiar.

Vedeta acestui viitor portofoliu de producţie este cu siguranţă parcul solar de peste 1.000 MW din Arad, o premieră la nivel naţional şi european ca dimensiune. La finalul anului trecut, grupul Monsson, cel mai mare dezvoltator de proiecte de energie verde din România, a semnat un acord cu Rezolv Energy, companie deţinută de fondul britanic de investiţii Actis, pentru realizarea unui parc solar de 1.044 MW în Arad.

„În 2025 parcul solar din Arad va fi finalizat, iar în 2026 proiectele eoliene vor fi şi ele conectate la reţea“, a spus Matej Krušpán, director comercial al Rezolv Energy.

Parcul eolian Dunărea de 600 MW este în Constanţa, iar proiectul de 450 MW Vifor este în judeţul Buzău. În total, la implementare, proiectele ar putea avea o producţie de energie de 4 TWh, ceea ce reprezintă circa 8% din consumul de energie al României.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: parc solar arad