x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Premierul Ponta a propus FMI un proiect-pilot pentru reducerea TVA la 9% pentru pâine, începând de la 1 iulie

Premierul Ponta a propus FMI un proiect-pilot pentru reducerea TVA la 9% pentru pâine, începând de la 1 iulie

28 Ian 2013   •   16:38
Premierul Ponta a propus FMI un proiect-pilot pentru reducerea TVA la 9% pentru pâine, începând de la 1 iulie
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Reducerea TVA la 9% pentru pâine ar putea fi aplicată de la 1 iulie ca proiect-pilot dacă veniturile bugetare vor creşte asfel încât să acopere deficitul de 200 de milioane de lei generat de această decizie, a declarat premierul Victor Ponta, la finalul întrevederii cu FMI.

Întrebat de presă dacă a discutat cu delegaţia FMI despre reducerea TVA la pâine, de la 24% la 9%, premierul a spus că au fost unele discuţii de principiu, dar dialogul se va relua la viitoarea vizită a partenerilor financiari internaţionali.

"Avem o discuţie din nou la sfârşit de mai, început de iunie, şi o să încercăm atunci, de la 1 iulie, odată cu rectificarea bugetară, să facem acel proiect pilot pentru un singur produs, pentru a vedea dacă opinia noastră, şi anume că un TVA redus duce în realitate la încasări mai mari şi la combaterea evaziunii fiscale este reală", a spus el.

Jurnaliştii prezenţi au revenit asupra întrebării dorind să afle dacă măsura este acceptată de delegaţia FMI.

"Le-am prezentat această idee şi cei de la FMI au spus foarte clar: Cred că e undeva spre 200 de milioane de lei. <Îi puneţi din altă parte cei 200 de milioane de lei la rectificare, asta înseamnă că n-aveţi încasări mai mici şi vedem dacă în şase luni chiar e adevărat ce spuneţi voi>, a relatat Victor Ponta.

Săptămâna trecută, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că măsura reducerii TVA la 9% la pâine ar putea fi introdusă experimental în al doilea semestru din 2013, urmărindu-se reducerea evaziunii fiscale.
 

×
Subiecte în articol: ponta FMI tva paine proiect-pilot