x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Prețul miezului de nucă explodează în România. Cel mai mare cost din UE

Prețul miezului de nucă explodează în România. Cel mai mare cost din UE

de Redacția Jurnalul    |    14 Noi 2023   •   10:15
Prețul miezului de nucă explodează în România. Cel mai mare cost din UE
Sursa foto: Hepta

Prețul miezului de nucă a explodat, ajungând în România mult mai mare decât în alte state UE.

Astfel că o tonă de miez de nucă se vinde de circa 6 ori mai scump comparativ cu alte țări europene. În septembrie 2022, kilogramul de miez de nucă costa între 40- 60 de lei, dublu față de anul anterior. 

În Suceava și Bihor funcționează două fabrici tehnologizate de prelucrare a miezului de nucă. De la fabrica din Bihor sunt distribuite spre magazinele din toată țara miez caramelizat cu piper, sărat sau cu chili, batoane energizante, dar și diferite sortimente de pâine cu nuci, scrie stirileprotv.ro.

„Avem miez de nucă în premieră europeană: miez de nucă prăjit în ulei de cocos, sărat, care este o delicatesă și suntem singurii din Europa care producem așa ceva...”, spune Cornel Sabău, administratorul unei fabrici de prelucrare a nucilor.

Prețul unui astfel de baton variază între 5 - 8 lei. Uleiul de nucă, folosit în salate, costă 39 de lei/250 ml.

Cu toate că nucile au multe calorii, acestea ajută la pierderea kilogramelor în plus. Un studiu care evaluează efectele dietei mediteraneene a constatat că persoanele care au consumat nuci au pierdut în medie 5 cm în talie, mai mult decât cei cărora li s-a administrat ulei de măsline. O explicație ar fi faptul că organismul nu absoarbe toate caloriile din nuci întrucât o parte din grăsimi rămân în peretele fibros al nucilor în timpul digestiei, scrie healthline.com, citat de spynews.ro.  

×
Subiecte în articol: miez nuca pret scumpiri ue