Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Prețul real al gazelor în România: de ce plătim mai mult decât vest-europenii
De ce gazele considerate „ieftine” în România ajung să fie, în realitate, printre cele mai scumpe din Uniunea Europeană? O analiză amplă realizată de AEI arată că problema nu este nivelul nominal al tarifelor, ci efortul economic real al populației, raportat la puterea de cumpărare. Ajustarea prețurilor prin indicatorul PPP schimbă radical clasamentele și scoate la iveală un adevăr incomod: România plătește disproporționat de mult pentru gaze, din cauza ineficienței structurale a întregului sistem energetic.
Analiză. De ce gazele „ieftine” devin scumpe: România, în topul UE la costul real al gazelor
În dezbaterea publică despre prețul gazelor naturale, discuția se oprește aproape întotdeauna la valori nominale: câți euro costă transportul, distribuția sau marja comercială. Este o abordare comodă, dar profund înșelătoare. Prețul real al energiei nu se măsoară în euro, ci în efortul economic al consumatorilor.
Atunci când datele sunt ajustate la puterea de cumpărare (PPP), ierarhiile europene se răstoarnă complet. Concluzia este dură: Europa de Est nu este ieftină, ci disproporționat de scumpă raportat la veniturile populației și ale industriei. Iar România devine unul dintre cele mai clare exemple ale acestui paradox.
Gazul-marfă: unde dispare mitul „prețului mic”
Pentru a elimina distorsiunile, analiza trebuie să pornească de la componenta cea mai „curată”: prețul gazului-marfă, fără taxe, fără accize, fără tarife de transport, distribuție sau înmagazinare. Doar costul efectiv al gazului, ajustat la PPP.
În Europa de Vest, prețul gazului-marfă se grupează strâns în intervalul 0,03–0,035 €/kWh (PPP). Germania, Olanda, Franța, Austria și țările nordice se află în această zonă, cu diferențe minore și un cost stabil și predictibil.
În Europa de Est și Sud-Est, situația este radical diferită. Bulgaria, Ungaria, Polonia, statele baltice și România urcă spre 0,055–0,063 €/kWh (PPP), adică aproape dublu față de Vest în termeni de efort economic. România ajunge la aproximativ 0,055 €/kWh (PPP), una dintre cele mai ridicate valori din UE, deși este cel mai mare producător de gaze din Uniune.
De ce este gazul-marfă mai scump în Est, chiar fără taxe
Răspunsul nu ține de furnizori și nici de speculă, ci de structura economică a pieței:
- Venituri mai mici ale populației, care amplifică efortul real al aceluiași preț nominal;
- Putere de negociere mai slabă, din cauza volumelor reduse și piețelor fragmentate;
- Dependență structurală de înmagazinare, necesară pentru securitate energetică, dar costisitoare în lipsa volumelor mari.
Transportul: avantajele Vestului, penalizarea Estului
La nivelul transportului gazelor (€/kWh·km ajustat la PPP), țările vestice rămân sub media europeană, chiar și cu tarife nominale mai ridicate. Explicația constă în volume mari, rețele dense, investiții eficiente și venituri ridicate.
În Est, curba costurilor urcă abrupt. România ajunge la un indice de 135, cel mai ridicat din eșantion. Cauza nu este tariful nominal, ci gradul redus de utilizare a infrastructurii, capacitățile mari raportate la volumele mici și veniturile scăzute ale populației.
Distribuția: paradoxul „ieftinului” care apasă cel mai greu
Distribuția este componenta care schimbă radical percepția. Nominal, România este adesea considerată o țară cu tarife mici. Ajustarea la PPP arată însă contrariul: un indice de 145, cel mai ridicat din UE.
Aceasta înseamnă că, raportat la puterea de cumpărare, distribuția este cu aproximativ 45% peste media europeană. Cauza principală este supradimensionarea rețelei, realizată sub presiuni politice și pe fondul unor reglementări defectuoase, combinată cu subutilizarea infrastructurii și dispersia geografică a consumului.
Înmagazinarea: securitate energetică cu preț economic ridicat
România ajunge la un indice de 148 la capitolul înmagazinare, ceea ce indică un efort economic cu aproape 50% peste media UE. Infrastructura este dimensionată strategic pentru securitate, nu pentru eficiență economică, iar gradul redus de utilizare amplifică presiunea asupra costului final.
Marja comercială: nu lăcomia, ci lipsa volumelor
Analiza ajustată la volum, km de rețea și PPP arată că România atinge un indice de 150, cel mai ridicat din UE. Nu pentru că marja €/kWh ar fi mare, ci din cauza rețelelor lungi, volumelor în scădere și puterii de cumpărare reduse. Chiar și o marjă mică devine astfel extrem de apăsătoare.
Taxe și accize: paradoxul fiscal
Deși România nu are taxe excepționale în termeni nominali, ajustarea la PPP plasează țara printre cele mai împovărate fiscal din UE, transformând povara fiscală într-un amplificator al prețului final.
România nu este scumpă din cauza pieței, ci din cauza ineficienței
„România se plasează constant în topul european al costurilor reale ale gazelor naturale nu din cauza nivelului absolut al prețurilor, ci din cauza ineficienței structurale a întregii afaceri a gazelor.”
Modelul românesc este caracterizat de:
- lichiditate redusă a pieței;
- grad scăzut de utilizare a infrastructurii;
- tarife mari per unitate economică;
- marje aparent ridicate, generate de lipsa volumelor;
- fiscalitate cumulativă ridicată;
- ineficiență operațională cronică.
Rezultatul este un cerc vicios: ineficiență → costuri mari → preț final ridicat → scădere de consum → și mai puțină lichiditate → costuri și mai mari.
De ce „prețul mare” este un efect, nu o cauză
„În România, prețul ridicat al gazului este consecința directă a structurii pieței, nu cauza ei.
O piață cu volum mic:
• nu poate amortiza infrastructura eficient → tarife mari,
• nu poate susține concurență reală → prețuri marfă mari,
• nu poate reduce marjele prin rotație rapidă a capitalului → marje mari,
• nu poate absorbi fiscalitatea fără transfer integral în preț → taxe mari.”
Eroarea fundamentală de politică publică
„Politicile energetice din România au tratat problema ca fiind una de:
• «preț prea mare»,
• «tarif incorect»,
• «reglementare prea dură».
În realitate, problema este lipsa de lichiditate într-un sistem capital-intensiv.
Fără volum:
• nu există eficiență,
• nu există preț mic sustenabil,
• nu există competiție reală.
Orice intervenție administrativă care nu atacă direct eficiența economică și creșterea gradului de utilizare a rețelelor nu face decât să redistribuie pierderile, nu să le elimine,” a precizat Dumitru Chisăliță, Președinte AEI.
Citește pe Antena3.ro
