x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Preţul cel mai mic ajută impostorii

Preţul cel mai mic ajută impostorii

de Diana Scarlat    |    09 Oct 2015   •   19:50
Preţul cel mai mic ajută impostorii
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Constructorii cer eliminarea criteriului “preţul cel mai mic” din Legea achiziţiilor publice. Pentru a câştiga licitaţii, unele firme au făcut proiecte la 15-20% din preţul real, ceea ce a dus, ulterior, la refacerea multor studii de fezabilitate sau la închiderea unor drumuri făcute prost. Antreprenorii mai spun că este nevoie de criterii serioase care să separe adevăraţii constructori de impostori.


Este nevoie de un control riguros al firmelor, iar noua Lege a achiziţiilor este în strânsă legătură cu noua Lege pentru calitatea în construcţii, la modificarea căreia nu s-a ţinut cont de propunerile specialiştior. “Am solicitat introducerea certificării companiilor din Construcţii. În lipsa acestei certificări, oricine se poate declara constructor. Ultimul draft al proiectului legislativ care ne-a fost arătat, conţinea amendamentul, dar în Parlament s-a votat altceva”, spune Cristian Erbaşu, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC). Conform noului proiect de lege al achiziţiilor, ofertanţii vor putea depune o declaraţie pe proprie răspundere, numită DUAE (documentul unic de achiziţie european), prin care atestă că îndeplinesc toate criteriile de participare şi selecţie pentru procedura de achiziţie publică. Astfel, nu mai este necesară depunerea certificatelor care să dovedească acest lucru.
De la o extremă la alta

Tot în noua lege a calităţii în construcţii s-a trecut de la situaţia în care proiectantul nu era tras la răspundere, la cea în care proiectantul va fi obligat să suporte toate consecinţele pentru greşelile dintr-un proiect. “Drept urmare, bugetele ar putea fi supradimensionate de-acum înainte. Conceptul de responsabilizare este foarte bun, dar nicăieri în lume nu există o asemenea prevedere fără o marjă de 5-10%”, mai spune preşedintele FPSC. Constructorii se tem că nici pentru modificarea Legii achiziţiilor publice nu se va ţine cont de propunerile lor şi se va rămâne la vechiul criteriu al pşreţului cel mai scăzut ca definitoriu pentru licitaţii, iar cele mai multe lucrări vor fi compromise.


Pentru a începe să construim autostrăzi este nevoie de rezolvarea cu celeritate a contestaţiilor, în intanţe, atenţionează antreprenorii

×