x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Preţul petrolului se îndreaptă spre cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani

Preţul petrolului se îndreaptă spre cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani

14 Dec 2015   •   16:07
Preţul petrolului se îndreaptă spre cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani

Cotaţia barilului de petrol a scăzut luni pentru a şaptea şedinţă consecutivă, apropiindu-se de cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani, pe fondul creşterii îngrijorării potrivit căreia supraoferta de pe piaţa mondială ar putea să se agraveze în lunile următoare din cauza unui război al preţurilor între OPEC şi producătorii de petrol care nu fac parte din OPEC, informează Reuters.

La Bursa de la Londra cotaţia ţiţeiului Brent a coborât cu 3,4%, ajungând pentru prima dată după luna decembrie 2008 sub nivelul de 36,70 dolari per baril, în timp ce la Bursa de la New York cotaţia barilul de ţiţei West Texas Intermediate (WTI) a coborât cu 2,5% până sub 34,70 de dolari.

În prezent, ţiţeiul Brent se tranzacţionează la un preţ cu doar 50 de cenţi peste minimul de 36,20 dolari per baril stabilit în timpul crizei financiare mondiale din 2008. În situaţia în care petrolul Brent va doborî acest prag atunci va fi vorba de cel mai mic preţ al petrolului înregistrat de la mijlocul lui 2004. În cazul ţiţeiului WTI, preţul minim atins în timpul crizei financiare din 2008 a fost cel de 32,40 de dolari per baril.

'Petrolul este supus la presiuni în condiţiile în care absenţa unor reduceri de producţie din partea OPEC înseamnă că supraoferta va continua', a declarat Amrita Sen, analist la centrul de reflexie Energy Aspects.

Ambele preţuri de referinţă de pe piaţa petrolului au scăzut în fiecare zi după ce la finele reuniunii ministeriale din 4 decembrie Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol a anunţat că decis să nu modifice plafonul oficial de producţie. În ultimul an, statele membre OPEC au pompat o cantitate record de petrol pe piaţă în încercarea de a-i determina pe producătorii cu costuri mari, cum sunt companiile americane care produc petrol de şist, să iasă de pe piaţă. Supraoferta de petrol ar urma să crească şi mai mult la începutul anului viitor când Iranul, al doilea mare producător din cadrul OPEC, va putea să-şi majoreze propria producţie odată cu ridicarea sancţiunilor internaţionale.

'Pe lângă cantităţile scoase din capacităţile de stocare, Iranul va putea să-şi majoreze exporturile de petrol şi condensat cu maxim 700.000 de barili pe zi până la finele lui 2016', au apreciat analiştii de la BMI Research. De asemenea, analiştii de la Morgan Stanley au estimat că anul viitor oferta de petrol a OPEC ar urma să crească cu un milion de barili pe zi, ceea ce va pune noi presiuni asupra preţurilor.

Cu toate acestea, anterior producătorii de petrol din zona Golfului Persic şi Rusia au avertizat că nu îşi vor reduce producţia nici măcar în situaţia în care preţul barilului de petrol va coborî până la 20 de dolari.

×
Subiecte în articol: pretul petrolului