"În următorii ani, presiunile asupra cheltuielilor se vor intensifica şi vor compensa beneficiile pe partea de venituri, ducând la o deteriorare a echilibrului bugetar în 2024. Reacţia de politică monetară cerută pentru evitarea şocului cauzat de inflaţie duce la efecte secundare semnificative, la majorarea dobânzilor plătite pentru datoria guvernamentală", avertizează BCE, referindu-se la previziunile potrivit cărora inflația va crește veniturile din taxe.
Statele fac cu greu față scumpirilor din energie, reducerii cheltuielilor, încetinirii economiei. Totodată, profiturile companiilor sunt în declin iar creșterea economică redusă.
Circa 30% dintre cheltuielile guvernamentale sunt indexate în funcție de inflație și, prin urmare, scumpirile determină guvernele să crească cheltuielile.
"Impactul cheltuielilor mari asupra creşterii economice va fi pozitiv doar în 2022, după care va fi uşor negativ în 2023 şi extrem de negativ în perioada 2024-2025", avertizează BCE.
Inflația în zona euro a urcat la 10,4%, în octombrie 2022 iar în ianuarie 2023 s-a situat la 8,5%, datorită tarifelor mai scăzute la energie și a redresărilor din lanțurile de aprovizionare.
Politica monetară a fost înăsprită de BCE în 2022 prin majorări ale dobânzilor de referință de 5 ori, ajungând la cel mai mare nivel. Obiectivul BCE este reducerea cererii pentru a opri creșterile de prețuri.