Ministerul Dezvoltării a anunţat. într-un comunicat, că va iniţia un proiect de hotărâre de Guvern prin care terenurile pe care se vor realiza utilităţile vor trece în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru ca primăria să poată face investiţiile respective. Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, s-a întâlnit joi cu reprezentanţi ai ANL, ai Primăriei Municipiului Bucureşti şi ai Asociaţiei de Proprietari din cartierul Henri Coandă. “Întâlnirea a fost determinată de necesitatea stringentă de a debloca programul de realizare a utilităţilor şi finalizare în bune condiţii a cartierului Henri Coandă; proiectul a fost demarat în anul 2004 şi vizează construirea a 1.107 case şi 121 de apartamente prin credit ipotecar, însă finalizarea lui a fost întârziată din cauza lipsei utilităţilor, fapt generat de insuficienta implicare a autorităţilor locale, care nu au demarat, până în acest moment, lucrările tehnico-edilitare, conform prevederilor legale în vigoare”, se menţionează într-un comunicat al ministerului. Pe parcursul discuţiilor, s-a stabilit ca Primăria Bucureşti să aloce surse bugetare pentru realizarea reţelelor de infrastructură, respectiv sistematizare teritoriu, canalizare şi drumuri.
Proiectul Henri Coandă este amplasat în proporţii aproximativ egale pe teritoriul localităţii Voluntari, din judeţul Ilfov, şi în Sectorul 1 din Bucureşti.