x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Privatizare BCR - Datorii acoperite

Privatizare BCR - Datorii acoperite

17 Iul 2006   •   00:00

Guvernul va aproba prin ordonanta de urgenta acoperirea de catre stat a datoriilor in contul Bancorex din posibile litigii, care vor aparea pana in 2013, in limita sumei de 1,8 miliarde de euro, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.
"Este o suma maxima ipotetica, dar pe care statul trebuie sa si-o asume formal, pentru ca nu exista clar evidenta eventualelor datorii care pot aparea", au precizat sursele citate. Consiliul Concurentei solicitase aceste date pentru a se putea pronunta asupra formei de ajutor de stat in contul fostei institutii de credit. Avizul Concurentei este una dintre ultimele conditii care trebuie indeplinite de partea romana pentru finalizarea privatizarii BCR. Bancorex a fost absorbita de BCR in anul 1999, iar mare parte din creante au fost transferate la AVAS. BCR a primit la schimb titluri de stat. In ceea ce priveste datoriile, o parte au fost asumate si chiar acoperite de statul roman.

×
Subiecte în articol: economic