x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Probleme - Ecologistii isi fac piete speciale

Probleme - Ecologistii isi fac piete speciale

de Florina Zainescu    |    11 Noi 2006   •   00:00
Probleme - Ecologistii isi fac piete speciale

Agricultura ecologica, considerata oportunitatea Romaniei de a se impune pe pietele ue, nu se mai bucura de sustinerea autoritatilor. Fermierii s-au hotarat sa se ajute singuri prin deschiderea unor aprozare numai cu legume sau fructe bio.

Nu sunt sprijiniti in perioada de conversie de la agricultura clasica la cea ecologica, desi li s-a promis, lista "produselor" bio care beneficiaza de subventii de la stat s-a subtiat, iar cei care beneficiaza de acest ajutor il primesc cu mare intarziere. Agricultorii ecologisti prezenti la expozitia internationala IndAgra sunt nemultumiti ca Ministerul Agriculturii doar isi face imagine pe seama lor. "Romanii nu au cultura pentru ecologie. Ar trebui informati asupra beneficiilor pe care le are consumul unor alimente fara chimicale asupra sanatatii lor. E nevoie de o campanie nationala", ne-a declarat Iuliana Barbu, manager la o firma ce cultiva plante medicinale bio. "Cat ar insemna pentru Ministerul Agriculturii sa plateasca chiria pentru cateva standuri la un targ de profil? Mai nimic, dar n-o face", spune si Ion Bogza, producator de oua ecologice. El spune ca, de vreo doi ani de cand subventia nu se mai acorda pe produs, ci pe suprafata, s-a stopat si sprijinul pentru cei care cresc pasari pentru oua.

EXPORTURI. Producatorii bio individuali au afaceri mici si nu sunt bagati in seama de parteneri externi, ne-a spus Dinu Onea, apicultor din Baia Mare. "Eu fac cam 10 tone de miere ecologica intr-un an bun, iar comanda minima pentru export este de vreo 20 de tone. Doar daca te asociezi reusesti, dar e mai complicat. Sunt procesatori care preiau ei mierea si care merg mai departe si fac export", ne-a explicat el. De aceea, cucerirea consumatorului autohton este foarte importanta. Fie ca vand produsele bio la preturi asemanatoare cu cele clasice sau au incheiat contracte cu marile lanturi de retail, agricultorii incearca prin orice mijloace sa ajunga la inima consumatorului.

PROIECTE. O solutie in acest sens a fost gasita de Asociatia Bioagricultorilor Biotera: crearea unor piete speciale in care sa se comercializeze numai fructe, legume, miere, oua, lactate si branzeturi bio si a unui sistem de vanzare a acestor produse direct la poarta fermei. "Prima astfel de piata functioneaza deja la Sibiu. Este vorba de o cooperativa aparuta prin asocierea a 12 ferme certificate din regiune, un magazinas care functioneaza in regim de piata lunea, miercurea si vinerea", ne-a declarat Dan Craioveanu, reprezentant al Asociatiei. El a precizat ca in scurt timp astfel de piete vor aparea si in celelalte orase mari din Ardeal, urmand ca de anul viitor sa se extinda si in sudul tarii. Tot anul viitor urmeaza sa fie creat si un sistem de vanzare a produselor ecologice direct de la poarta fermei. Practic, va fi creata o baza de date cu toti fermierii bio din Romania si cu produsele pe care le ofera fiecare, iar cumparatorul nu trebuie decat sa acceseze un site de internet, sa treaca localitatea din care este, alimentul pe care il doreste si cati kilometri este dispus sa se deplaseze pentru a intra in posesia lui.

RIGORILE AGRICULTURII BIO
Ca sa treci de la agricultura clasica la cea ecologica, este necesara o perioada de conversie: 1 an in zootehnie, 2 ani pentru culturile cerealiere si 3 ani in horticultura. Abia dupa aceast interval produsele obtinute sunt certificate ca ecologice si pot fi comercializate ca atare. Producatorii de cereale, legume sau fructe bio nu au voie sa foloseasca substante chimice pentru intretinerea culturilor sau combaterea daunatorilor. Gandacii sunt adunati cu mana, bolile se trateaza cu fel si fel de ceaiuri. Nici apicultorii si crescatorii de animale nu-si pot trata vietatile cu antibiotice in caz de imbolnavire si trebuie sa aiba mare grija cu ce se "infrupta" acestea. De aceea, productia obtinuta in sistem eco este cu aproape 50% mai mica decat in cazul cultivarii sau cresterii in sistem clasic.

AFACERE ANTISTRES
Farmacia naturii este o alta afacere cu produse ecologice. "Pernutele ecologice sunt o noua forma de terapie adresata celor care nu pot sa ia medicamente pe cale bucala", explica Iuliana Barbu. Pernutele umplute cu plante medicinale costa de la 18 la 100 de lei si au efecte dintre cele mai variate: antistres, anti-reumatism, antitabacic, afrodisiace, antialergice, antigripala sau antimigrena. Produsele (foto) sunt comercializate exclusiv in magazinele naturiste si in farmacii.
×
Subiecte în articol: economic