x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Producătorii agricoli, identificaţi în pieţe în baza unei legitimaţii electronice

Producătorii agricoli, identificaţi în pieţe în baza unei legitimaţii electronice

de Agerpres    |    18 Oct 2012   •   14:26
Producătorii agricoli, identificaţi în pieţe în baza unei legitimaţii electronice
Sursa foto: MARIN RAICA / INTACT IMAGES

Producătorii agricoli care vor să îşi vândă legumele şi fructele în pieţele din ţară vor fi identificaţi în baza unui legitimaţii electronice care va conţine toate datele despre identitatea lor, suprafeţele deţinute şi cantităţile de produse.

Acesta este un proiect iniţiat de Ministerul Agriculturii împreună cu reprezentanţii Cooperativei Agricole Eco Legum Vidra pentru introducerea carnetului de producător, piaţa Pipera din Bucureşti fiind singura în momentul de faţă unde vând doar producătorii agricoli, respectiv 22 de membrii ai acestei asociaţii.

'Carnetul de producător va fi o bază de date cu întreaga suprafaţă deţinută, culturile şi cantităţile obţinute. Practic, va fi un card electronic de acces individual al fiecărui producător în pieţe. Când intră în piaţă este scanat codul de bare, iar din totalul cantităţii deţinute i se descarcă cantitatea cu care a a venit în ziua respectivă în piaţă. Intrând într-o astfel de formă asociativă se centralizează producţia, valorificarea şi cantităţile. Noi ne dorim fiscalitatea pentru că vrem un comerţ civilizat şi să nu de dorim sa mai fim păcăliţi de intermediari', a declarat preşedintele Cooperativei Agricole Eco Legum Vidra, Vlad Gheorghe, prezent în Piaţa Pipera.

La rândul său, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a menţionat că legislaţia necesară pentru introducerea noilor certificate de producător va fi finalizată în cel mai scurt timp.

'Piaţa Pipera este o nouă piaţă unde producătorii vor avea posibilitatea să-şi desfacă marfa direct, iar cumpărătorii să cumpere la preţuri ceva mai bune. Ne bucurăm că această iniţiativă vine de la un producător agricol, care a creat posibilitatea producătorilor să vină să-şi vândă direct produsele la preţurile pe care le doresc ei, fără alţi intermediari. Noi trebuie să venim în continuare cu sprijin legislativ, de genul carnetului de producător. Sperăm să finalizăm procedura şi în cel mai scurt timp să avem toate legislaţia promovată pentru că am iniţiat deja o parte din acte către MFP', a spus Constantin.

Şeful MADR a precizat că ministerul trebuie să-i ajute şi pe acei producători care vând la marginea drumului şi să le arate posibilităţile pe care le au când se asociază. 'Producătorul în opinia mea trebuie să se ocupe de producţie, iar asociaţiile de ceea ce înseamnă desfacere şi vânzare. Când vom ajunge să-i convingem pe producători că au astfel de avantaje, iar partea de fiscalitate nu este o temere atât de mare pentru ei atunci cred că vom reuşi', a adăugat Constantin.

Potrivit secretarului de stat Daniel Botănoiu, centralizarea tuturor producătorilor necesită un sistem informatic extins la nivel naţional, care va fi achiziţionat prin licitaţie publică, o primă ofertă din piaţă pentru un astfel de sistem ridicându-se la 600.000 de euro.

'Acest sistem informatic va fi extins la toate pieţele din ţară, iar codul de bare de pe card va conţine toate informaţiile asupra cantităţilor care intră în pieţe, pe zone. Producătorul nu mai vine cu certificatul de producător, cu carnetul de legumicultor, cu toate autorizaţiile, ci prezenta cardul pe care scanerul îl va citi cu toate informaţiile. Asociaţiile se vor ocupa de eliberarea lui pentru că totul se va încărca la nivel local, pentru o sumă modică, iar sistemul informatic central va fi la MADR', a spus Botănoiu.
Noua piaţa agroalimentară Pipera realizată printr-o investiţie privată de un milion de euro a fost inaugurată în luna octombrie, se întinde 12.000 mp şi numără în jur de 200 de tarabe, 36 de magazine, restaurante şi cafenele şi 60 de căsuţe de lemn care sunt ocupate de producătorii tradiţionali.

×