x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Producţia de oţel a Chinei a atins un nivel record

Producţia de oţel a Chinei a atins un nivel record

14 Iun 2018   •   15:45
Producţia de oţel a Chinei a atins un nivel record

Producţia de oţel a Chinei a urcat la un nivel record în mai, deoarece laminoarele şi-au intensificat activitatea pentru a-şi spori marjele de profit, cererea solidă urmând să menţină această tendinţă pe tot parcursul anului, chiar dacă statul asiatic a lansat un program pe termen lung împotriva poluării, intitulat "Să facem cerul din nou albastru".

 

Luna trecută, China a produs 81,13 milioane de tone de oţel, în creştere cu 5,8% faţă de aprilie şi cu 8,9% faţă de mai 2017, arată datele publicate joi de Biroul Naţional de Statistică. În primele cinci luni din acest an, producţia de oţel a urcat cu 5,4%, la 369,86 milioane de tone. China este cel mai mare producător mondial de oţel. În mai, producţia medie zilnică a înregistrat un avans de 2,4%, la 2,62 milioane de tone, conform calculelor Reuters.

"Oţelăriile lucrează la capacitate deplină, folosesc chiar şi deşeuri de oţel pentru majorarea producţiei, în vederea îmbunătăţirii marjelor de profit. Activitatea în industria construcţiilor este mai ridicată în semestrul doi, ceea ar putea majora cererea pentru oţel", a afirmat analistul Zhuo Guiqiu, de la Jinrui Futures. Rata de utilizare a oţelăriilor chineze a depăşit 71%.

Cererea mondială de oţel va creşte cu 1,8% în 2018 şi cu 0,7% anul viitor, susţinută de evoluţia favorabilă a economiei mondiale, chiar dacă piaţa se confruntă cu riscuri de pe urma creşterii tensiunilor comerciale, a estimat în aprilie Asociaţia Mondială a Oţelului (WSA). Potrivit celor mai recente prognoze ale WSA, în 2018, cererea mondială de oţel va ajunge la 1,616 miliarde tone, pentru ca în 2019 să urce la 1,627 miliarde tone.

"Suntem într-o fază relativ pozitivă comparativ cu anul trecut şi cu anul anterior. Vedem creşteri în aproape toate ţările la care ne uităm, stimulate, pentru prima dată în ultimii ani, de cheltuieli de investiţii, atât în economiile dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare. Excepţia la această regulă este China. Credem că în China creşterea de oţel va stagna în acest an şi va scădea anul viitor", a declarat directorul WSA, Edwin Basson.

Asociaţia Mondială a Oţelului prognozează că anul acesta cererea de oţel în China, ţară care consumă jumătate din oţelul produs la nivel mondial, va rămâne neschimbată la 736,8 milioane tone, urmând a scădea cu 2% anul viitor, până la 722,1 milioane tone. Acesta este rezultatul încetinirii ritmului de creştere a celei de a doua economii a lumii, pe măsură ce Guvernul de la Beijing continuă tranziţia de la o creştere bazată pe investiţii la una bazată pe consum.

Oficialităţile de la Beijing au adoptat noi reglementări menite să extindă eforturile de reformare a economiei şi de reducere a supracapacităţii din industria oţelului. AGERPRES

×