x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Program Kaufland de Paște 2020. Orarul complet pentru următoarele zile

Program Kaufland de Paște 2020. Orarul complet pentru următoarele zile

15 Apr 2020   •   13:27
Program Kaufland de Paște 2020. Orarul complet pentru următoarele zile
Sursa foto: antena3

Kaufland anunță programul de funcționare a magazinelor din țară de Paște: în perioada 16 - 20 aprilie, hypermarketurile vor începe programul în intervalul 06:00 - 08:00, dar vor varia orele de închidere.

De joi până vineri, ora deschiderii va varia în funcție de magazin în intervalul 06:00 - 08:00, iar ora închiderii între 21:00 - 24:00.

Sâmbătă, majoritatea magazinelor vor avea program special de funcționare, cu program scurt, între orele 07:00 – 16:00, cu excepția magazinelor din Gheorghieni, Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, care vor avea program normal de funcționare.

Duminică, magazinele Kaufland vor fi închise, cu excepția celor din orașele menționate anterior.

Luni, magazinele vor avea program scurt, cuprins în intervalul orar 09:00-15:00, cu excepția magazinelor din orașele menționate anterior și a celui situat în incinta mall-ului Promenada din Sibiu, care va fi închis.

De asemenea, prin serviciul de livrare rapidă la domiciliu Glovo, clienții pot comanda produse alimentare sau nealimentare de pe lista de cumpărături, exclusiv din hipermarketurile Kaufland România.

În această perioadă, persoanele de peste 65 de ani sau cu dizabilități pot comanda produse de strictă necesitate apelând numărul de telefon 0720.00.95.95 (tarif normal), în intervalele luni-sâmbătă: 08:30-20:00 și duminică: 08:30-19:00. Sâmbătă, 18.04, acest serviciu va fi deschis în intervalul orar 08:30-16:00; duminică, de Paște, serviciul nu va fi disponibil, iar luni, 20.04, va funcționa în intervalul 10:00-15:00.

Prin acest serviciu lansat în parteneriat cu Glovo, Kaufland România asigură livrarea gratuită la domiciliu și plata ramburs a produselor. Linia telefonică creată este momentan disponibilă în toate cele 14 orașe din rețeaua Glovo - București, Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Craiova, Constanța, Sibiu, Arad, Ploiești, Oradea, Brăila, Galați și Pitești.

Sursa: Mediafax

×