CFR SA va implementa un sistem european de management al traficului feroviar, într-un program-pilot, pe ruta Buftea-Periş-Crivina-Brazi, valoarea estimativă a investiţiei fiind de 205,93 milioane de lei, fără TVA.
Sistemul se numeşte ERTMS (European Rail Traffic Management System), programul-pilot referindu-se la nivelul doi al aplicaţiei.
Astfel, şase locomotive aparţinând CFR Marfă şi CFR Călători vor circula cu echipamente specifice concomitent cu cele care nu sunt incluse în program, fără a periclita siguranţa circulaţiei.
Contractul vizează, printre altele, achiziţia de echipamente pentru locomotive şi pentru linia respectivă, care să asigure un management modern al traficului, cu ajutorul datelor transmise de aparatura respectivă unui centru de comandă. Informaţiile transmise se referă la viteza trenurilor, starea infrastructurii şi deciziile care trebuie luate pentru ca traficul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.
Investiţia va include şi o aplicaţie de transmitere a datelor similară soluţiei de telefonie GSM, adaptată însă căii ferate. Aceasta necesită o reţea care să furnizeze acoperire radio staţiilor de cale ferată şi interstaţiilor. Contractul include şi proiectarea şi realizarea acestei reţele.
Contractul pentru implementarea proiectului are o durată de 54 de luni şi este finanţat în proporţie de 85% din fonduri europene neramburasabile şi 15% de la bugetul de stat.
Tronsonul Buftea-Periş-Crivina-Brazi, parte a Coridorului IV Pan-European şi a liniei Bucureşti-Câmpina, a fost modernizat pentru a permite viteze de până la 160 kilometri pe oră.
Ca parte a acestor lucrări, tot echipamentul din cale, inclusiv semnalele de circulaţie şi manevră, electromecanismele de macaz, circuitele, cablurile, tronsoanele de cabluri, instalaţiile de trecere la nivel au fost înlocuite.
La încheierea proiectului se vor efectua teste operaţionale pe infrastructură pentru a se demonstra calitatea modului de operare a sistemului cu trenuri echipate şi neechipate cu ERTMS.
"Va fi prima dată când CFR va implementa ERTMS Nivelul 2 pe reţeaua sa. Proiectul-pilot va implementa un sistem ERTMS Nivelul 2 complet pe o parte operaţională a reţelei CFR aprobat pentru operare comercială. Linia-pilot va forma baza pentru testarea operaţională, permiţând României să câştige experienţă cu ERTMS Nivelul 2 şi să pregătească regulile operaţionale pentru ERTMS Nivelul 2", se arată în caietul de sarcini al licitaţiei.
Criteriul de atribuire va ţine cont de propunerea tehnică (65%) şi de preţ (35%), iar ofertele vor fi deschise la 19 ianuarie 2011.