x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Proiectul SMR de la Doicești continuă. Ministerul Energiei anunță posibile noi reactoare în România

Proiectul SMR de la Doicești continuă. Ministerul Energiei anunță posibile noi reactoare în România

de Adrian Stoica    |    18 Dec 2025   •   22:05
Proiectul SMR de la Doicești continuă. Ministerul Energiei anunță posibile noi reactoare în România
Sursa foto: Proiectul SMR de la Doicești înseamnă instalarea a 6 reactoare nucleare

Ministerul Energiei își reafirmă sprijinul pentru continuarea proiectului SMR de la Doicești, aflat în Faza 2 a Studiilor de Design și Fezabilitate.

După discuții aplicate cu acționarii companiei de proiect, a fost identificată soluția finanțării integrale a etapei actuale de dezvoltare. Conform parcursului actual, decizia finală de investiție urmează să fie luată în cursul anului viitor. În același timp, Ministerul Energiei explorează posibilitatea dezvoltării unor proiecte noi tip SMR în România, cu obiectivul de a plasa țara noastră în poziția de lider și promotor al unei tehnologii inovatoare și sigure din surse nucleare.

”Proiectul SMR de la Doicești continuă, cu susținerea Ministerului Energiei. Le mulțumesc acționarilor companiei de proiect care au găsit soluția și resursele necesare pentru a definitiva faza finală a studiilor de design și fezabilitate, care ne va oferi toate informațiile necesare pentru o decizie finală de investiție, programată pentru anul 2026”, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Proiectul SMR de la Doicești va continua cu structura nemodificată a acționariatului companiei de proiect RoPower Nuclear, formată din Nuclearelectrica și Nova Power and Gas.

”Echipa de proiect este foarte aproape de a finaliza ultima etapă de studii necesare unei decizii corecte și finale de investiție. În acest moment, considerăm că este oportun ca structura acționariatului să rămână neschimbată, urmând ca, pe baza concluziilor studiului de fezabilitate, să deschidem proiectul către investitori”, a explicat Bogdan Ivan, ministrul Energiei.

Proiectul SMR de la Doicești înseamnă instalarea a 6 reactoare nucleare de mici dimensiuni, fiecare cu o capacitate instalată de 77 MW. Complexul va produce în bandă 462 de MW la un factor de capacitate de peste 95%. Tehnologia pe care se bazează proiectul este singura din lume care a primit două aprobări de design din partea reglementatorului nuclear din Statele Unite ale Americii.

”Eu cred în acest proiect pentru că vine cu o soluție inovatoare și sigură la nevoia noastră de energie livrată în bandă. Funcționează constant, indiferent de condițiile de vreme, debitul apelor sau puterea soarelui și, foarte important, fără emisii nocive în atmosferă. De aceea, am dispus explorarea de noi posibilități pentru a dezvolta proiecte similare în România. Pe lângă energie, vorbim de locul nostru asigurat într-o industrie emergentă care se generează locuri de muncă, expertiză și profit pentru companiile românești, precum și pregătirea unor generații de experți înalt specializați pentru viitor”, a subliniat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Proiectul SMR de la Doicești se află în ultima fază a studiilor de design și fezabilitate (FEED 2). Pe baza rezultatelor studiilor, este preconizat ca decizia finală de investiție pentru cea mai nouă mini centrală nucleară din România să fie luată în anul 2026.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: SMR Doicești reactoare