Donald Trump este așteptat să semneze un ordin executiv prin care canabisul va fi reclasificat din categoria celor mai periculoase droguri, așa-numitul „Schedule I”, într-o categorie mai puțin restrictivă, „Schedule III”, potrivit informațiilor apărute în presa americană.
În această categorie se află substanțe precum paracetamolul cu codeină sau ketamina, scrie BBC.
Chiar și în urma reclasificării, canabisul va rămâne ilegal la nivel federal, însă noul statut va permite extinderea cercetării medicale și științifice privind utilizările sale terapeutice.
Agenția americană antidrog (DEA) arată că substanțele din categoria Schedule III au un risc moderat sau scăzut de dependență fizică și psihologică.
Ordinul ar putea fi semnat chiar în următoarele zile, deși calendarul rămâne incert.
Măsura ar avea și implicații fiscale, deoarece dispensarele de canabis autorizate la nivel de stat ar putea beneficia de deduceri fiscale interzise în prezent produselor clasificate în Schedule I.
Presa americană mai notează că administrația Trump ia în calcul și un program-pilot prin care unele persoane în vârstă să fie despăgubite pentru utilizarea cannabidiolului (CBD), inclusiv în tratamente oncologice.
În prezent, majoritatea statelor americane permit folosirea canabisului în scop medical, iar 24 de state au legalizat și consumul recreațional.
Totuși, la nivel federal, canabisul este clasificat încă din 1971 drept drog fără valoare medicală acceptată și cu potențial ridicat de abuz.
Donald Trump a declarat recent că ia în calcul reclasificarea din cauza volumului mare de cercetări care nu pot fi realizate în actualul cadru legal.
O inițiativă similară a fost propusă anterior și de administrația Biden, dar a fost blocată de probleme administrative și juridice.
(sursa: Mediafax)


