x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Puterea de cumpărare a românilor nu-şi va reveni în 2024

Puterea de cumpărare a românilor nu-şi va reveni în 2024

de Redacția Jurnalul    |    17 Ian 2024   •   09:15
Puterea de cumpărare a românilor nu-şi va reveni în 2024

Inflaţia va scădea în continuare, dar puterea de cumpărare nu-şi va reveni în 2024. Astfel, oamenii vor fi atenţi la ce pun în coşul de cumpărături, arată analiza Ziarului Financiar.

În primele 11 luni din 2023, cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cel mai important indicator pentru consumul privat, a crescut în serie brută, în volum, cu 2,2%, arată datele INS. Totuşi, marii retaileri afirmă că „în teren“ situaţia stă diferit, mai exact vânzările în volum au scăzut, iar singurul motiv pentru care în valoare încasările sunt pe plus îl reprezintă scumpirile.

Românii vor rămâne în 2024 în zodia prudenţei, astfel că vor fi atenţi la modul în care îşi cheltuie banii şi la ce pun în coşul de cumpărături, spun reprezentanţii mari­lor reţele de comerţ mo­dern. Ultimii aproape doi ani, marcaţi de inflaţie ridicată, şi-au pus amprenta asupra puterii de cumpărare, care a scăzut comparativ cu perioada de pandemie, astfel că oamenii au început din nou, după o pauză de mai bine de un deceniu, să caute oferte şi promoţii şi să se orienteze către produse mai ieftine (downtrading), mai degrabă decât mai scumpe (uptrading sau premiumizare). Situaţia din 2024 nu se arată mult diferită, deşi inflaţia va continua să scadă.

„Remarcăm o tranziţie în ceea ce pri­veşte decizia de cumpărare, dacă acum câţi­va ani vorbeam de tendinţe de premiu­mi­zare, 2023 ne-a reconfirmat importanţa preţului şi vedem asta în comportamentul de consum. Oamenii sunt dispuşi să schim­be magazinul pentru preţuri şi promoţii mai bune“, spune Ionuţ Ardeleanu, directorul general al Auchan Retail România.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: putere de cumparare scumpiri 2024