
"De astăzi de dimineaţă până acum am vândut vreo cinci. Ceea ce înseamnă o creştere foarte mare faţă de luna trecută, când vindeam 2-3 pe săptămână", spune Sorin Ghiţă, consultant vânzări.
Programările pentru instalarea lor au început încă din luna aprilie.
"Avem undeva la 6,7 montaje pe zi. În medie durează undeva la o oră, o oră jumătate şi costurile ar fi cuprinse între 500 şi 600 de lei pentru un aparat care are kit de instalare", spune Marius Iordache, instalator.
Cel mai ieftin aer condiționat costă circa 1.200 de lei și are funcții de răcie, încălzire și telecomandă simplă.
Cele mai sofisticate costă între 10.000 - 15.000 de le, au senzori care detectează mișcarea în cameră, se controlează din telefon, filtreazăaerul și consumă mai puțin. Costă mai mult, dar fac totul aproape singure, potrivit observatornews.ro.
La cât se ridică ratele lunare
Plata se poate face în rate, direct pe factură.
"În promoţia pe care o avem acum, cel mai ieftin aparat are o transă lunară de 74,9 lei pentru o perioadă de 36 de luni. Cel mai scump nu poate să depăşească 100 de lei, plus TVA", spune Ionuţ Polexe, manager vânzări.

Persoanele care locuiesc în complexuri rezidenţiale nu trebuie să-şi bată capul cu instalarea unui aparat de aer condiționat dar costurile lunare sunt mult mai mari.
"Practic, cu o unitate exterioară, care arată exact ca un aer condiţionat şi un modul hidraulic reuşim să facem încălzire în pardoseală, apă caldă şi cu două ventilatoconvectoare - răcirea, vara", spune Alexandru Chirilă, importator.